11. (eseu, cyberproze)
~ ciclul Manualul inutilității perfecte ~ cyberproze inutile
Cele 20 de paradoxuri ale lui Athanasios Vorba-n-Vânt despre sensul care refuză să existe
Moto: „Adevărul nu lipsește, doar se ascunde atât de bine în absurd încât pare inventat de cineva care nu a avut nimic de spus.”
Dialog imaginar între Athanasios şi o persoană extrem de pragmatică (un poet) (ꞀꞀ)*
Întâlnirea a avut loc pe o bancă ce părea să plutească între două bătăi de inimă, într-un parc unde toamna uita mereu să plece. Athanasios Vorba-n-Vânt își potrivea pălăria imensă, în timp ce Poetul, un tânăr cu fular lung și ochi umezi, privea melancolic cum o singură petală de trandafir se zbătea în vânt.
Poetul: (Suspinând) „Priviți, maestre, cum moare această petală... E ca o ultimă scrisoare de dragoste pe care universul o trimite pământului, înainte ca iarna să așeze tăcerea peste tot.”
Athanasios: „Te înșeli, tinere. Petala nu moare, ea doar își schimbă adresa. De fapt, ea fuge de trandafir pentru că s-a săturat să asculte cum se plâng spinii de reumatism la fiecare adiere.”
Poetul: (Punându-și mâna la inimă) „Dar nu simțiți durerea despărțirii? Inima mea e un naufragiu într-un ocean de dor, iar fiecare adiere de vânt e un ecou al unei iubiri care n-a apărut niciodată în dicționar!”
Athanasios: „Dacă inima ta e un naufragiu, înseamnă că ești plin de pești care nu știu unde să se ascundă de tristețea ta. Iar iubirea care nu e în dicționar e cea mai sigură: nu trebuie să-i verifici ortografia când plângi.”
Poetul: „Oh, dar ce este viața fără suferință artistică? Eu scriu cu lacrimi pe apa serii, încercând să prind în cuvinte frumusețea efemeră a unui zâmbet pierdut în amurg!”
Athanasios: „Să scrii pe apă e o metodă excelentă de a economisi hârtia, dar e greu să pui semne de punctuație când vine un val. Cât despre zâmbetul pierdut... adu-ți aminte ce spuneam: e doar o fereastră. Dacă te uiți prea mult prin ea la amurg, s-ar putea să te tragă curentul metafizic și să răcești la nivelul sufletului.”
Poetul: „Dar sufletul meu vrea să zboare! Vrea să se înalțe printre stele, să devină una cu infinitul!”
Athanasios: „Ai grijă cu înălțatul ăsta. Ți-am mai zis: dacă vrei să zbori, asigură-te că pământul nu depune plângere pentru abandon. Stelele sunt oricum doar niște găuri în tavanul nopții prin care se vede lumina de pe holul celălalt. Mai bine stai pe bancă; aici, cel puțin, știi unde îți sunt picioarele, chiar dacă nu ești sigur unde ți-e capul.”
Poetul: (Trist) „Sunteți atât de rece, maestre... Nu credeți în magia unui sărut sub clar de lună?”
Athanasios: „Un sărut sub lună este doar un schimb de bacterii sub o lampă de noapte care stă aprinsă degeaba. Adevărata magie e să săruți aerul și să-l convingi că ești, de fapt, un personaj dintr-o carte pe care autorul a uitat să o scrie.”
Poetul: (Tăcând un moment, apoi notând ceva pe o bucată de hârtie) „Asta... asta sună aproape poetic.”
Athanasios: „Nu e poetic, e doar inutil. Și exact de aceea este adevărat.”
* - ꞀꞀ (Umbra Scării) – Reprezintă cifra 4. Două unghiuri care refuză să formeze un pătrat. „Scara care nu duce nicăieri este singura care nu te va dezamăgi.”.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii