Marea agitată lângă stâncă
strânge amintirile sub mal,
numai dorul rătăcește încă
agățat de creasta unui val.
A plecat vaporul neuitării
fără nici-un pasager la bord,
au rămas pe umbra înserării
gândurile toate-n dezacord.
Că ai fi urcat și tu pe punte
sau că nici nu ai venit defel,
contraziceri fără amănunte
dirijate de un gând rebel…!
Obosit de-aceasă întâmplare,
valul, tocmai revenit din larg,
zice că te-ar fi văzut în zare
călărind, în zori, licornul șarg.
Mă cuprinde vraja, dintr-odată,
un regret se-ntoarce peste gând,
o, iubire … peste mări plecată,
aud timpu-n urma ta plângând.
-->
Comentarii
Domnule Ioan Muntean, mulțumiri alese și gând bun din partea autorului!
AureliaAlbatros, vă mulțumesc pentru popas, lectura versurilor și gândurile alese lăsate aici! Onorat!
AureliaAlbatros, vă mulțumesc pentru popas, lectura versurilor și gândurile alese lăsate aici! Onorat!