Trecută prin sita formalităţilor vamale din aeroportul Henri Coandă, Lea se trezi singură, confuză şi pierdută într-o lume total diferită de cea din care se întorcea după ani lungi de rătăcire. Graiul familiar îi umplea timpanele, agresiv ca un torent ce curge surprinzător de constant. Totul se schimbase sau poate ea se schimbase...În urechi bubuia asurzitor glasul inimii trezite din somnul letargic al anilor şi nelinişti de tot felul începeau să tulbure sufletul în care răsărise timid bucuria întoarcerii. Îşi dădu seama că nu ştia unde să se ducă, pe cine să sune sau pe cine să caute. Pierduse orice contact cu țara ei şi cu oamenii de care fugise. Încercă să înfrunte asediul taximetriştilor ce se repezeau că șoimii înfometaţi asupra noilor veniţi din îndepărtate zări şi îşi aminti sfatul tovarăşei de călătorie; o doamna drăguţă şi vorbăreaţă care nu tăcuse nici un moment pe toată durata zborului. Lea părea că o ascultă cu tot interesul zâmbindu-i prietenos, dar curând evadase cu gândul în orizonturile ei îndepărtate. Când se întoarse, simpatica doamna încă mai povestea ceva foarte însufleţită:
- Şi nu uita draga mea, nu lua niciodată taxiul din faţa aeroportului. Aceia sunt toţi privatizaţi şi se luptă să ţină la distanţă pe cei din companiile de stat care au preţuri mult mai rezonabile şi sunt mult mai siguri. Nu te lăsa convinsă de amabilitatea lor făţarnică pentru că te jecmănesc fără ruşine şi te învârt prin tot Bucureştiu, numai să te zăpăcească de cap, să acumuleze km şi să ceară sume scandaloase. Uite aici un număr de telefon la care să suni imediat ce ieşi din aeroport!
- Vă mulţumesc din suflet pentru tot, doamnă! spuse Lea cu sinceritate. Sfaturile d-voastră îmi sunt de mare ajutor! Îşi luară rămas bun şi îşi văzu fiecare de drumul său. Înainte de a lua o decizie, Lea îşi luă o cafea de la bar şi se apucă să îşi pună ordine în gânduri. Trebuia să îşi organizeze fiecare pas, să fie practică şi lucidă. Mai întâi de toate îşi dădu seama că trebuia să schimbe ceva bani, căci ştia că nu putea face nimic cu euro aici, să aleagă un hotel din lista cu opţiuni de la casa de schimb valutar, apoi să cheme un taxi şi să se instaleze cum trebuie pentru o zi- două în Bucureşti. Era timpul să revină cu picioarele pe pământ şi să deschidă ochii din nou în lumea ce o înconjura.
Zis şi făcut. Dimineaţa o îmbie ispititoare la acţiune şi ea acceptă provocarea, trăgând profund aer în piept. După mai mult de o oră intră bucuroasă în camera de hotel destul de modernă şi primitoare, pe care o închiriase pentru două zile, deocamdată. Observă curioasă schimbările petrecute în ultimii ani cu ţara ei şi compara neîncetat şi involuntar cu occidentul în care se învârtise îndelung. Nu îi displăceau deloc diferenţele uriaşe dintre cele două lumi. Progrese erau şi nu puţine, ţinând cont de posibilităţile României de azi.
Deschise trollerul cu precauţie, căci se aştepta să găsească acolo un talmeş-balmeş după toată aventura călătoriei. Se înşela, însă. Totul era încă la locul său, surprinzător de ordonat. Mulţumită îşi alese o ţinută lejeră pentru ziua aceea, pe care avea de gând s-o petreacă în lungi plimbări prin oraşul atât de familiar şi atât de schimbat, de care îi fusese foarte dor. Dar mai întâi avea nevoie de o masă bună, ca să-i redea forţele şi curajul. Deodată se simţi invadată de tot felul de pofte, mirosuri şi gusturi adormite ce se trezeau acum. Coborâ înfometată în restaurantul hotelului unde fu condusă cu respect şi amabilitate la o masă de două persoane. Mulţumi cu un zâmbet discret ospătarului şi consultă meniul fremătând de nerăbdare. Bucătăria românească o ameţea cu varietatea preparatelor delicioase şi foarte mult visate.
Alese un meniu simplu dar savuros pe care îl gustă cu enormă plăcere. După un asemenea prânz, o plimbare pe străzile însorite era tot ce-i trebuia, aşa că dădu curs şi acestei dorinţe şi se avântă în tumultul pestriţ şi viu al capitalei. Recunoştea fiecare clădire, fiecare străduţă, fiecare copac al parcurilor asiduu explorate, descoperea cu uimire şi plăcere orice nou semn al progresului, privea cu nesaţ chipurile necunoscute ce-i defilau vesele prin faţa ochilor. Le-ar fi sărutat pe toate, i-ar fi îmbrăţişat pe toţi. Simţea iubirea cum îi înfloreşte în suflet, simţea dorul cum creşte precum soarele ce naşte din mare în zori, simţea bucuria ce-i picură rouă parfumată pe florile sufletului. Se simţea uşoară ca frunzele aurite ce dansau prin parcurile umbrite ale oraşului, pe ale căror alei paşii ei căutau pajiştile înverzite ale tinereţii.
Liberă, sigură şi plină de curaj se întorcea în sfârşit la viața ei, în lumea ei. Parcă nu lipsise de acolo nici o zi, parcă nu fugise nicicând de himerele feroce ale destinului. Acum le îngropase în cenuşa durerii adânc, în străfundurile pământului şi nu mai voia să ştie de ele. Lea îşi dezgropa trecutul acum, punând în locul lui frica, ruşinea şi setea absurdă de răzbunare, ce o hăituiseră atâţia ani prin hăţişurile vieţii. Căutătoare neînfricată a adevărului, găsise drumul către lumină.
-->
Comentarii