Trenul îşi anunţă sosirea în gara impunătoare cu un şuierat prelung şi strident. Pe biletul de tren numele oraşului ales la întâmplare confirma sfârşitul călătoriei lungi şi agonizante. Ochii Leei rătăciseră pierduţi în succesiunea de imagini ameţitoare ce se derulaseră ore întregi pe sub ferestrele trenului, fără să le vadă sau să le desluşească înţelesul. Zăcea pe bancheta de plus negru cu capul rezemat şi privirea pierdută într-un abis fără sfârşit, cu mâinile împreunate în poală, ca într-o rugă. Degetele încă mai strângeau biletul pe care i-l înapoiase controlorul ce o studiase o clipă intrigat. Intrigaţi o priviseră şi toţi tovarăşii de călătorie ce se perindaseră prin acel compartiment, dar ea nu văzuse pe nimeni şi nu răspunsese la nici o întrebare ce-i fusese adresată în tot acel timp. Deodată cineva o strânse uşor de umăr, arătându-i că numele gării de afară coincidea cu cel de pe biletul ei. Lea tresări violent la atingerea aceea inofensivă, sărind în picioare printr-un gest neaşteptat care surprinse persoana binevoitoare ce o trezise din letargia ei bolnavă. Apucă mecanic valiza grea şi fără un salut sau un cuvânt de mulţumire, părăsi trenul şi coborâ pe peronul plin de călători ce se dezmeticeau din toropeala nopţii sub soarele dimineţii.
- Domnişoară, geanta d-voastră! Se întoarse speriată către aceeaşi persoană care o trezise şi care acum îi întindea grijulie geanta de umăr pe care o uitase pe bancheta compartimentului unde zăcuse 30 de ore.
- Vă mulţumesc din suflet, doamnă! șopti ea apăsându-şi cu palmele reci fruntea înfierbântată şi confuză. Coborâse din trenul ce se puse imediat în mişcare, exact la timp.
Soarele Italiei o îmbrăţişă de bun venit cu prietenie şi căldură. Era timpul să deschidă larg ochii, să se adune şi să îşi elibereze mintea din coşmarul care o strivise nemilos. Vocea familiară a subconştientului se făcu din nou auzită, trezită şi ea. Cuvinte de încurajare i se revărsau în minte raţionale şi sigure.
,,- Sunt acum într-o lume complet necunoscută, singură şi speriată, rănită de moarte şi înfrântă! Trebuie să-mi recapăt raţiunea, să iau decizii și să fac nişte alegeri. Am lăsat în urmă viaţa trăită până acum, oameni dragi, locuri, vise, fapte...Sunt ca o carte nescrisă cu pagini goale şi albe, fără titlu, fără conţinut şi fără personaje. Am deasupra un cer albastru, un soare prietenos, în jur lume multă şi pestriţă, dar anonimă. Toţi sunt grăbiţi, indiferenţi, preocupaţi fiecare cu ale lor. Vorbesc limbi amestecate şi necunoscute. Râd, se încruntă, se ceartă, întreabă, răspund şi...curg, curg într-un şuvoi uriaş și viu, fără nume, care se revarsă neîncetat către un ocean al vieţii fără început şi sfârşit. Dar mă simt ciudat de sigură în marea asta de suflete, pierdută, fără identitate, fără vise şi fără scopuri! Inconştient Lea gândea, vorbea cu ea însăşi, observa şi se învârtea fascinată sorbind cu privirea noul, viata, oamenii, locul dar dincolo...ce era dincolo?
O sete nestăpânită de cunoaştere a acelei lumi o împinse către scările rulante şi purtată de şuvoiul uman ajunse în sala de aşteptare imensă, a gării. Acolo furnicarul de lume era mai intens, mai covârşitor şi mai pestriţ!
,,- Mi-e foame!" îşi aminti Lea. Abia acum înţelese de ce era aşa ameţită şi slăbită. Un bar o atrase îmbietor, plin de promisiuni. Zgomotul cristalin de pahare şi ceşti ciocnite neîncetat de mâinile îndemânatice şi iuţi ale ospătarilor îi încânta auzul, iar mireasma cafelei şi a croissanturilor fierbinţi îi îmbăta simţurile şi îi aţâţa şi mai mult foamea.
,,- Sunt în Italia!" şopti vocea cunoscută. Lea mulţumi conştiinţei care luase iniţiativa la timpul potrivit, luând decizii raţionale în timp ce ea rătăcea pierdută în dimensiuni întunecate, de mână cu disperarea şi nebunia.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii
Pretuire!