Dileme 8

[Giurgiu Silvia]

   Pe măsuţa lucidă aburea cafeaua cu parfum ameţitor, ce se contopea cu cel al croissantului fierbinte cu ciocolată. Mireasma aceea divină povestea despre o lume aparte, plină de mituri, de cultură, de tradiţii şi istorie. Lea îşi lăsă mintea dezmierdată de amintirea unei alte dimineţi, când împreună cu iubiţii ei părinţi, în urmă cu câţiva ani, savura pentru prima dată în viaţă un mic dejun asemănător. În ziua aceea împlinea 18 ani şi primise un dar o vacanţă la Veneţia, pe care o acceptase cu condiţia să participe toată familia. Îşi adora părinţii şi tovărăşia lor valora mai mult decât cea a prietenilor. Raportul lor deosebit anula orice diferenţa de vârstă şi condiţie.
   Acea vacanţă în trei a rămas în sufletul ei pentru totdeauna iar amintirea ei, scăpată acum din mormântul trecutului, o învăluia periculos de dulce, astfel că o ucise fără ezitare, arzând-o în infernul prezentului. Cu hotărâre şi pragmatism îşi consumă micul dejun fără să lase spaţiu sentimentelor, după care părăsi gara imensă din sticlă fumurie, strivindu-şi bătăile inimii cu o apăsare furișata a palmei. Ochii febrili căutară o cale, o ţintă, ceva de care să se agaţe în acel necunoscut absolut. Privi marea de autobuze ce se perindau pe platforma uriaşă din faţa gării şi decise să facă un tur de recunoaştere al oraşului în care destinul o târâse de capul lui. Limba îi era destul de familiară datorită pasiunii pentru limbile de origine latină pe care le studiase atât în liceu cât şi în facultate. Îşi procură cu destulă uşurinţă un bilet de autobuz de la unul din barurile din apropiere şi care era valabil 90 de minute.
   ,,- Lea, viata ta abia acum începe! Eşti numai tu! Nu ai familie, nu ai prieteni, nu ai o poveste de viaţă şi nici trecut. Cartea vieţii tale e complet albă şi aşteaptă să o scrii zi după zi! Succes!" Vocea interioară tăcu lăsând loc unui zâmbet ce înflori şovăielnic pe chipul trist şi frumos, cancelând şanţurile adânci pe care destinul implacabil şi crud le săpase pe fruntea diafană.
   Ochii însetaţi sorbeau imaginile una după alta, umplând sufletul avid cu emoţii noi. Oraşul i se oferea privirii în toată splendoarea sa antică şi modernă, totodată. Contrastul ameţitor dintre prezent şi istorie o lăsă pur şi simplu, fără suflare! Lumea ce trăia pe aceste meleaguri era mai contrastantă decât oraşul însuşi. Ardea de dorinţa de a se amalgama în acel fluviu viu, colorat şi zgomotos, de a se îmbăta de mirosul mării, de a se opri la tarabele pestriţe împrăştiate pe trotuare, ale negrilor şi marocanilor emigranţi ce îşi expuneau mărfurile ieftine şi de o calitate îndoielnică, dar exotice şi viu colorate, implorând atenţia şi interesul unor turişti plictisiţi şi grăbiţi. Visa să îşi lase tălpile goale dezmierdate de nisipul fierbinte al litoralului ce se întindea pe kilometri întregi..
   După o vreme observă cum autobuzul făcea cale întoarsă golit de călătorii pe care îi tot adunase. Acum alţii urcau şi coborau, iar şi iar. Lea recunoştea deja cartierele prin care trecuse şi se miră când zări nu departe, clădirea impunătoare a Gării Centrale. Cele 90 de minute zburaseră grăbite şi trebuia să poposească undeva, căci oboseala începuse să o strivească. Simţea nevoia unui duș purificator şi a unui somn lung. Mulţumi încă odată raţiunii care luase iniţiativa când mintea ei îşi pierduse vigilenţa,şi acum avea cu sine mijloacele materiale necesare supravieţuirii, datorită ei. Trăgând cu râvnă după sine valiza grea şi incomodă, descoperi un bancomat unde îşi accesă contul personal pe care tatăl ei i-l deschisese în primul an de facultate, oferindu-i independenţă şi demnitate, accesibil pe tot teritoriul Europei, în scopul eventualelor vacanţe sau călătorii de studii. Pentru o bucată de vreme era în siguranţă din acest punct de vedere, însă ştia că trebuie să se pună în mişcare pentru găsirea unui job şi cât mai repede cu putinţă, deoarece micile ei resurse nu puteau dura prea mult în țara aceasta unde preţurile traiului zilnic erau cu mult mai mari decât în țara ei.
   Nu ştia încă de unde va începe, dar pentru asta era timp să descopere. Hotelul grandios care îi atrăsese atenţia se dovedi inaccesibil nevoilor şi posibilităţilor ei, fiind plin cu turişti sosiţi din toate părţile lumii să se bucure de marea şi soarele acestui tărâm sărutat de zei. Află că în apropiere se află o pensiune decentă dar modestă şi fu îndrumată cum să ajungă şi cu ce mijloc de transport. După o altă oră de căutări descuie în sfârşit, uşa camerei pe care reuşise să o obţină la un preţ ceva mai accesibil, dar oricum îngrijorător de ridicat pentru bugetul ei. Abia atunci simţi toată oboseala ce o învălui ca o ceaţă opacă şi singura dorinţă ce mai putea avea în acel moment, era să se abandoneze pe patul imaculat şi ispititor şi să se cufunde în cel mai adânc somn pe care îl dormise vreodată.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]