Dileme 9

[Giurgiu Silvia]

   Fierbere mare pe terasa pizeriei unde Lea, de o săptămână se număra printre cei zece tineri ospătari. E seară şi localul e plin ochi, mesele ocupate toate şi printre ele, alţi oaspeţi care aşteaptă să se elibereze vreuna. Cuptoarele se deschid şi se închid încontinuu, tăvile pline cu pizze coapte deja sau abia pregătite pentru coacere, merg ca pe bandă rulantă. Vitrinele se umplu şi se golesc în ritm ameţitor şi peste tot şi toate, parfumul înnebunitor al pizettelor celor mai apreciate de pe litoralul acestui oraş, se revarsă ca o chemare şireată, făcând să explodeze papilele tuturor.
   Activitatea în acest local a atins cote maxime şi toţi muncesc fără răgaz. Lumea vine în valuri şi aşteaptă afară să mai iasă cineva deja satisfăcut, pentru a-i ocupa locul mult râvnit. Tinerii au găsit o modalitate mai practică şi îşi consumă pizettele din mers sau aşezaţi direct pe zidul scund ce desparte trotuarele de plajă. Nu au răbdare să se elibereze mesele şi exemplul lor vine urmat imediat şi de alţii. După tentative nenumărate şi tot atâtea eşecuri, Lea îşi pierduse speranţa şi contul ei rămăsese aproape zero. Îngrijorarea ei creştea după fiecare refuz şi câmpul ei de căutări se extinsese în toate direcţiile posibile, dar de un loc de muncă, oricât de umil şi de mizer, nu se vedea nici urmă.
   Trecuse mai mult de o lună de când pusese piciorul pe acest pământ şi străbătuse oraşul şi împrejurimile în lung şi în lat. Cunoscuse o mulţime de români şi nu numai, îşi găsise chiar şi o cămăruţă cu chirie într-un apartament modest cu două camere, pe care-l împărţea cu o tânără poloneză. O cunoscuse într-o agenţie, la un interviu de muncă. Împărţeau cheltuielile locuinţei care şi aşa erau foarte mari şi pentru mâncare se organiza fiecare cum putea. Plaja şi litoralul cu stabilimentele şi barurile sale le trecuse aproape toate prin sita căutărilor, fără succes. Până în seara în care Ursula, tovarăşa ei de apartament o invită să mănânce împreună o pizza la un stabiliment renumit. Era ziua ei de naştere şi acela era un mod ieftin şi delicios de a-şi petrece seara. Lea rămase impresionată de faima şi succesul acelui local şi mai ales de savoarea unică a pizettelor. La masa lor se înfăţişă o ospătăriţă drăguţă şi cam de vârsta lor care le ceru comanda pe româneşte, zâmbindu-i prietenos. După un schimb de replici aflară cum se numeşte fiecare şi că vin din acelaşi oraş. Ana lucra de doi ani la acel stabiliment ca ospătar în sezonul de vara şi strângea bani pentru master. Lea află că era disponibil un loc de ospătar şi că se băteau pe el deja, o grămadă de candidaţi. De competiţii nu avea teamă şi nici de provocări aşa că, sub îndrumarea Anei găsi biroul patronului şi fu primită de o femeie foarte drăguţă, blondă şi destul de tânără. Avu surpriza plăcută să afle că ea era patroana acelui local şi-i expuse în amănunt scopul prezenţei sale. Amabilă, doamna o trecu pe lungă lista a candidaţilor şi îi fixă interviul pentru a doua zi după amiază. Lea ieşi de acolo cu imaginea descurajantă a acelei liste în minte şi fără prea mari speranţe. Dar totul decurse bine şi acum era angajata sezonieră a acelui local. Munca însă întrecea cu mult aşteptările sale şi forţele de multe ori păreau că o lasă, dar dârzenia şi perseverenţa ei lucrau de zor mână în mână, ajutând-o să reziste acelui ritm nebunesc. Din fericire mai erau şi momente de răgaz pe timpul zilei, când clienţii veneau mai rar, fiind prinşi cu marea şi plaja. La vremea prânzului şi seara erau orele de vârf care scoteau sufletul bieţilor angajaţi. Lucrau în schimburi: o zi de la 8 la 16 şi următoarea de la 16 la 22, dar mai mereu îi prindea miezul nopţii căci localul nu se închidea până nu pleca ultimul client.

[Agafia Dragan]

Lecturat cu multa placere. Pretuire!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]