DIMINEŢILE ARBORILOR
nici o culoare nu m-a adoptat
eşuat pe-un ţărm de carne am trecut prin
unghiul lor mort
glonţul trăirii în sânge fierbinte îmi dizolvă aripa
cerurile ce nu mi-au trecut printre vertebre
cucută de-nviere le-am băut la cină
nitroglicerina din oase m-aruncă în aştri
şi doar iubirea strânge-n sărut plânsul vântoaselor
degetele seminţelor scurmă neobosite după rădăcini
bătăile inimii iau formă de ancoră
întind raze în pliurile memoriei ancestrale
resorb vidul lacrimei
ţipătul
lumina culorii eliberează cântul
atingerea
retina împădureşte deşertul
cu îngeri
-->
Comentarii
Mă bucur că ţi-a plăcut călătoria în dimineaţa mea, Trandafir! Şi drumurile tale sunt pline de arbori! Cu drag, Gerra