1979306328?profile=originalPreoţii spun că astfel se revine la normalitate căci în Evanghelie scrie că Mântuitorul a înviat duminică, în prima zi a săptămânii.Modificarea din Calendarul Ortodox a fost decisă de Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu unanimitate de voturi.

Credincioşii care şi-au cumpărat de la biserici Calendarul Ortodox pe anul 2011 ori l-au primit de la preoţii care le-au trecut pragurile caselor în Ajunul Crăciunului, au constat cu uimire că, de anul viitor, săptămâna bisericescă nu va mai începe de luni, ci de duminică, această zi urmând a fi socotită prima din cele şapte.

În mod firesc, neobişnuita situaţie a creat confuzie în rândul enoriaşilor, care, iniţial au fost convinşi că este o greşeală a celor care au redactat şi tipărit calendarul. Ba chiar unii mai suspicioşi s-au gândit că sunt calendare contrafăcute.

„Când a venit părintele de Crăciun, mi-a lăsat şi Calendarul Ortodox pe 2011. Răsfoindu-l, am văzut că linia care separă săptămânile este pusă după ziua de sâmbătă şi nu după cea de duminică, cum ştiu că era de atâţia ani, fapt care m-a pus pe gânduri. Chiar am vorbit cu vecinele şi erau şi ele nedumerite”, ne-a spus Ioana Stamate, pensionară din Focşani.

Act reparator

Preoţii din Focşani afirmă că nu au fost informaţi în legătură cu intenţia introducerii acestei modificări pe care însă o consideră drept un act reparator.
„Mi-au spus şi mie nişte credincioşi despre schimbarea din calendar, pentru că nu fusesem înştiinţat de nimeni de la Arhiepiscopie. Le-am răspuns că aşa este normal să fie, pentru că aşa scrie în Evanghelie, că Mântuitorul a înviat în prima zi a săptămânii, duminica”, ne-a declarat preotul Valeriu Tufaru, de la Biserica „Sf. Nicolae Nou” din Focşani.

Confirmarea necesităţii acestei modificări ne-a fost confirmată şi de către preotul Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei: „Revenirea ca zi întâi a duminicii în Calendarul Ortodox pe 2011 este o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se repune în drepturi o situaţie absolut firească. Suntem creştini, preaslăvim numele lui Hristos, care este centrul a ceea ce am moştenit noi, creştinii, Sfânta Scriptură, unde se vorbeşte că Iisus Hristos a Înviat duminica”.

Patriarhia: „Este firesc”

Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că această schimbare este o revenire la normalitate.


„Se revine la o situaţie care exista înainte. Am verificat în arhive calendarele ortodoxe din perioda interbelică, bachiar şi din anii ’50 şi în toate aceste calendare duminica era trecută prima zi a săptămânii. Este firesc să fie aşa, deoarece pentru noi, creştinii, duminica este prima zi a săptămânii, când a Înviat Iisus Hristos, lucru menţionat în Biblie. De altfel, după 1990 Mitropolia Banatului a făcut această corecţie în Calendarul Ortodox, iar decizia de acum a Sfântului Sinod nu face altceva decât să ducă la uniformizarea calendarului ortodox”, a precizat părintele Stoica.


Ce spune Biblia


În Biblia ortodoxă, la capitolul 16 din Sfânta Evanghelie după Marcu se menţionează: „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. …Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni”.

sursa:adevarul.ro

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc frumos,Lenus!
  • Sa speram ca,cu aceasta schimbare in calendar se va schimba ceva si in aceasta lume...o schimbare in bine...

  • Cărțile Sfinte sunt scrise de evrei. Ei au Sabatul (Dumineca)...sâmbăta.

     

  • și învierea nu-i întâmplătoare, sărbătoare în zi de sărbătoare, nu de lucru
  • păi da! cu prima zi de lucru a Domnului, la facerea lumii

     

  • Da,Mircea dar pana in 2011 prima zi din saptamana incepea cu ziua de luni...nu de duminica...
  • Și, când a făcut Dumnezeu universul, a început cu o zi de odihnă!...ca românii!!!!!
Acest răspuns a fost șters.
Nicoleta Mija a postat o discuție
În seara asta trebuie toți bine să știm, Și frumos lângă brad să mai povestim, După câteva clipe…
Acum 36 minute
Nicoleta Mija a postat o discuție
Moș Crăciun eu te rog frumos să vii,Cu daruri foarte multe pentru copii,Și cu renii să călătorești…
Acum 3 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
24. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
într-o…
Acum 4 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CÂNTEC DE SIRENĂ - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 5 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – BRICUL MIRCEA în Hobby-Club Cronopedia
Acum 5 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – PALATUL CASEI DE ECONOMIE, CREDIT ȘI AJUTOR A CORPULUI P.T.T. DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 5 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - zori rebeli (cybersonet LXXVI) în Cronopediada grup
Acum 6 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul de mai sus este o medalie realizată la Monetăria Statului care ne prezintă Farul maritim…
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Mănăstirea Clocociov este o manastire ortodoxă de călugărițe, cu statut de monument istoric, din…
Acum 17 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Când iarna în curte pe furiș a venit ,Sufletul meu a fost pe deplin fericit, Credeam că iar faci…
Acum 23 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
M-am săturat de frigul iernii acum afară,Albul înghețat mai bine mă înconjoară, Vântul viclean al…
Acum 23 ore
Mai Mult…
-->