Din timpul
(VGV)
Din timpul de lumina-ţi plouă chipul,
spre altul, în care ne dorim să fim,
mă doare însă tare, tot nisipul,
care se scurge-n zborul spre sublim.
Mă dor şi gândurile, toate-n taina nopţii,
speranţa doar mi-e viaţă şi lumină,
să nu luăm cuvinte în adopţii,
spre-a dărui iubirea-n zi senină!
Rosteşte-ţi doar adâncul care zboară,
lăsând tăceri pe pajiştea din ceruri
şi fă aşa,iubito, să nu doară,
un anotimp, sau copca lui sub geruri !
Ai coborât din cer, te-am pus antet,
la poezia mea cu scris curat,
trec bărci pe râuri, eu pe munţi ascet,
cu amintiri de ieri, ce s-au furat.
Eu nu-mi regret trăirea, haina-mi roasă,
nici drumul meu, în veşnicia cea pribeagă,
mi-e cerul sus, doar luna-i nisipoasă,
chiar dacă mulţi, nu pot s-o înţeleagă.
-->
Comentarii