DIN TOT CE AM ...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, și nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă –   

din ieri, din azi, din mâine mă ridic

chiar dacă-ar fi să sap și-n piatră seacă.

 

Ani grei s-au adunat în urma mea

tăcerile, mai lungi ca niciodată,

din gânduri îmi alungă piaza rea

și calea dreaptă-n suflet mi-o arată.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,

cărările îmi par tot mai schimbate,

din tot ce am, din câte am avut,

în inimă-mi rămân doar nestemate.

 

Ridic cu ele-n cuget un altar,  

pentru tăceri loc sfânt de întrupare

din vorbele arzânde ca un jar,

de strajă stând pe dune mișcătoare.

Chiar dacă toamna vieții a sosit,

nu mă opresc din drum, merg înainte,

pornind tăcut din locul hărăzit,

mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumiri alese din partea mea Doina Pop! "Mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte!" Nu este altă cale pentru nimeni. Evdent, asupra smereniei se poate discuta îndelung. Dar eu am ales deja calea smereniei de multă vreme.

  • Sensibilitate, resemnare, dar... aplaud!

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Prolog: „Pârga holdelor şi pecetluirea lui Gustar”
Acum 34 minute
Pop Dorina a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Urme pe praf de stele
Acum 34 minute
Pop Dorina a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Chemarea mării în amurgul târziu (sonetul I)
Acum 44 minute
Pop Dorina a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Tăcerea potirului alb din inima mea
Acum 4 ore
Mai Mult…
-->