Cu un mers ce poartă taină și-un parfum abia simțit,
ea pășește prin mulțime ca un vis desăvârșit,
nu strigă să fie-n față, nu-și dorește vreun decor,
dar atrage-n orice clipă prin al ei farmec ușor.
E o floare rară, fină, cu petale de mister,
care-și ține demnitatea ca pe-o stea aprinsă-n cer,
cu privirea ei adâncă și un suflet visător,
știe să transforme umbra într-un zâmbet iubitor.
Poartă-n piept o lume-ntreagă, plină de sensibilitate,
simte tot ce-i nevăzut și iubește cu dreptate,
uneori o prinde dorul sau o umbră de tăcere,
dar din fiecare lacrimă își adună iar putere.
Nu acceptă jumătăți de clipe, nici promisiuni deșarte,
are inima curată și onoare în cuvânt,
când își dăruiește sprijinul, rămâne stâncă-n drum,
loială până la capăt, fără teamă, fără scrum.
Astfel e femeia-orhidee: rară, caldă și distinsă,
o lumină ce rămâne și-n tăcere tot aprinsă.

Comentarii