Suntem bătrâni, iubirea mea senină!
Prinşi într-o horă ciuleandră nebună,
Cântec amar pe-un fir de mătrăgună
Ielele râd în gene de lumină.
Răsar din umbră chemări uitate,
Tristeţi poleite-n pală bucurie
Când vara de noi e tot mai pustie
Şi zilele curg de dor aromate.
Suntem bătrâni, iubirea mea târzie!
Sub scoarţa asta de toamna arată
E încă viaţă de vis privegheată,
Până când iarba de noi o să ştie.
Tot mai adânc ne-o ngroapă uitarea,
Fructe răscoapte din ramuri căzute,
Purtăm încă iz de livezi pierdute,
Rămas undeva pe un tiv de visare.
În lacrimă de zâmbet ascunşi amândoi,
Să nu dăm un bănuţ pentru neunde.
Apusul în falduri un dar mai ascunde,
Iubirea ne poartă dincolo de ploi,
-->
Comentarii
"Suntem bătrâni, iubirea mea târzie"... dar iubirea-i veşnic tânără... nostalgie şi muzicalitate în versul tău...