Rămâi același cântec, un poem ce curge-n tine,
o dâră de lumină într-o lume de suspine,
anii trec ca o umbră și se pierd în mări de ceață,
tu păstrează-ți acordul ce-ți dă sens a talei vieți.
Când zgomotul din juru-ți vrea credința
să-ți răstoarne și iernile aspre ce-ncep pe tâmple
să se-așterne, ascultă-ți doar izvorul vibrației curate,
căci ești o poveste vie, de destin neatinsă.
Fii credincios ecoului din propria-ți simțire,
un imn adânc de pace, de speranță și iubire,
căci dincolo de valuri și de vremuri efemere,
rămâi același cântec, un suflet etern și viu.
Notă: Aceste versuri evocă o imagine poetică profundă despre identitate și constanță interioară, sugerând că esența unei persoane rămâne neschimbată și armonioasă precum un cântec sau un poem etern, în ciuda trecerii timpului.
-->
Comentarii