Găsindu-mă-n locul cu poalele reci
de-un secol,
îndesându-mi în oase cobaltul,
o stare uşoară de jos până-n jos
îmi turna visu-n cercuri, cu groază de toţi…
săraci şi bogaţi, cu gândul şi fapta
prin semne cadente de timpuri tăiaţi,
duceau nicăierea trăirea Polară,
lunecând ca prin umbră ne(omul) scorţos.
Şi cu durere, din geruri,
vegheam unduirea Eclipsei Albastre,
scrijeleam tencuiala primăverilor albe,
topindu-mă într-o dâră lucioasă de zi.
Rugina din gândurile-ntoarse pe dos,
cămaşă la toţi muribunzii.
Un chip al tăcerii…enigma-osândă,
din cioburi de semne, un spirit
cu umerii drepţi, femeia din mine!
Din antică formă, transcendentă în timp,
materna trăire… tiparul de veci
mă tot premia cu stele de piatră,
lăsându-mă o dâră lucioasă de zi.
-->
Comentarii