Pe adăpostul încâlcit de crengi
A nins, a nins de multe zile întregi.
E ger. E cald în pieptul de cerboaică,
Însă grumazul îi este pătură săracă
Pentru vițelul care mai șade pitulit
Sub trupul ei, de parcă ar fi adormit.
Cu muget nădușit a smuls din soare
O rază de lumină să-i facă învelitoare.
-Mai ninge? Întreabă puiu’ ca prin vis.
-A stat. Privește, cerul ochii a deschis,
Dar primăvara, să știi, nu e departe.
Abia de-acum îi crește dinți de lapte.
Vin păsări albe care poartă în cioc
Un strop de apă și un strop de noroc.
Zboară pieziș nimeni să nu le vadă
La cine vin cu toatele, grămadă.
-Eu sigur nu apuc ziua de mâine
Să mă ascund ca tine în desime...
O să mă sting aici; nu mai am vlagă
Să țin pasul cu tine, mamă dragă!
Vin păsări negre care poartă-n cioc
Ninsoare albă strânsă în șumuiog.
Stă întunericul ascuns într-o cascadă
Pe ochiul plâns buluc ca să îi cadă.
-Mai ninge? Cât, oare, o să mai ningă?!
Zăpada începe rău ca să mă frigă...
Să amorțească visele încep și eu pe lângă ele,
Iar pleoapele le simt din ce în ce mai grele...
Vin sănii doldora de fulgi mărunți
Cu zestre albă ca pentru multe nunți.
Pe-afară se făcuse tot mai albă noaptea;
Neînțărcatului îi picura din ochi rotundă moartea.
Cu câte un cocoloș de ceară în cioc
Vin păsări de pe-aproape; din alt loc
Vin să aducă pe aripi din ariniș o mladă
Cu grijă să așeze pe zmocul de zăpadă.
Veronica Șerban
La bună regăsire, lume, în an nou!
Comentarii