30. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
Orbita senzorială a spiritului uman
Motto: „Pământul nu se rotește în jurul soarelui, ci în jurul unui bujor gigantic. Fiecare lună este o nouă halucinație olfactivă prin care universul ne șoptește că suntem, în sfârșit, acasă.”
Solstiţiul de mercur: banchetul teiului
miresme de iunie
Piesă de teatru abstractă într-un act
PERSONAJE:
ALCHIMISTUL: (A): Îmbrăcat într-o robă din sticlă flexibilă, poartă o mască ce filtrează realitatea prin straturi de chihlimbar.- CULEGĂTORUL: (C): Poartă un costum de protecție din piele de salamandră, mișcările lui sunt sacadate, ca ale unui ceasornic stricat.
- ALBINA DE STICLĂ (S): O balerină cu aripi rigide, transparente, care emite sunete de înaltă frecvență; ea reprezintă memoria polenului.
- UMBRA-LUP (U): O prezență fluidă, îmbrăcată în catifea neagră, care se târăște la nivelul solului, reprezentând negația luminii.
- CĂLĂTORUL (K): Același personaj din luna mai, acum cu haina de ziare îngălbenită de soare, căutând disperat o ieșire din „eternul acum”.
- VOCEA TEIULUI (V): O voce polifonică ce pare să vină din toate direcțiile, reprezentând conștiința livezii.
------------------------------
Scena I: Preparativele pentru amiază
(Scena este o livadă de arbori cu trunchiuri de argint. În centru, un aparat masiv de distilare din cuarț pulsează. Cerul este de un galben-sulfuros. Se aude sunetul de frecare a metalului pe mătase.)
ALCHIMISTUL: (Reglând o valvă din care picură chihlimbar lichid) Timpul se îngroașă, Culegătorule. Simți cum aerul opune rezistență? Nu mai este gaz, este o emulsie de dorințe neîmplinite și polen stelar.
CULEGĂTORUL: (Lustruind o urnă de plumb) E prea greu, stăpâne. Cireșele de Jar au început să cânte. Dacă nu le recoltăm în următoarele zece secunde metafizice, vor absorbi toată răcoarea de pe această orbită și ne vor lăsa într-un infern de zahăr ars.
CĂLĂTORUL: (Intră în scenă, împleticindu-se) Opriți acest soare! Miroase a tei atât de tare încât nu-mi mai pot aminti numele mamei mele! Am intrat în această livadă căutând drumul spre Iulie, dar aici fiecare pas mă întoarce în aceeași amiază de chihlimbar.
ALBINA DE STICLĂ: (Gravitează în jurul Călătorului, scoțând un sunet de vioară ascuțită) Zzz-uitare... Zzz-zahăr... K-Călătorule, în Iunie nu există „înainte”. Există doar „mai adânc”. Vrei să mirosi o secundă de acum o mie de ani? (Îi atinge fruntea cu o aripă rece).
CĂLĂTORUL: (Cade în genunchi) Miroase a... a pâine caldă și a moartea unei stele. De ce mă doare mirosul acesta?
ALCHIMISTUL: Pentru că încerci să măsori infinitul cu un ceas de mână, K. Aici, Iunie este o gaură neagră de parfum. Orice amintire care trece pe lângă un tei înflorit este aspirată și cristalizată. Uită-te la Umbra-Lup. Ea este tot ce ai pierdut de când ai intrat pe orbită.
(UMBRA-LUP se ridică lent, ca o pată de cerneală ce prinde formă umană. Miroase a ozon și a fier vechi.)
UMBRA-LUP: Eu sunt cel care a rămas în urmă. Sunt mirosul de pământ ud pe care l-ai ignorat pentru a privi soarele. Sunt reversul medaliei de aur a lui Iunie. (Spre Culegător) Dă-mi o Cireașă de Jar, și te voi lăsa să dormi.
CULEGĂTORUL: (Arătând sulița de oglindă) Înapoi, hidoșenie! Jarul nu este pentru cei care se târăsc. Este pentru cei care au curajul să ardă!
------------------------------
Scena II: Ritualul extracției
(Lumina devine orbitoare. Se declanșează un sistem de ventilatoare ascunse care încep să împrăștie un miros puternic de tei și ceară de albine în sala de teatru.)
VOCEA TEIULUI: (Vibrând în podea) Respirați-mă... Sunt plămânul vostru de aur. Sunt rășina care vă va sigila regretele. Nu mai fugiți... Iunie este destinația finală a oricărei dorințe care a supraviețuit iernii.
ALCHIMISTUL: (Către Culegător) Acum! Cireașa din vârful constelației de argint! Recoltează „Cântecul de Moarte”!
(Culegătorul urcă pe o scară de sticlă ce pare să se topească sub el. Albina de Sticlă dansează frenetic, marcând ritmul bătăilor de inimă ale fructului.)
CULEGĂTORUL: (Aproape de fruct) Miroase a... a mătase arsă! Jarul acesta e viu, stăpâne! Îmi strigă numele prin porii mănușilor! Spune că vrea să devină una cu sângele meu!
CĂLĂTORUL: (Privind în sus) Nu-l atinge! Dacă îl atingi, soarele va coborî pe pământ și nu vom mai avea niciodată umbră! Vom fi doar niște reflexii într-o picătură de chihlimbar!
UMBRA-LUP: (Râzând sinistru) Lasă-l să-l atingă. Vreau să văd cum lumina vă devorează. Vreau să miros cenușa speranțelor voastre solare.
ALCHIMISTUL: (Ridică un flacon cu Picătura Neagră) Tăcere! Dacă jarul explodează, voi elibera acest vid! Voi șterge Iunie din Zodiac și ne vom prăbuși cu toții într-un Ianuarie etern, fără miros, fără culoare, fără memorie!
(Tăcere bruscă. Doar Albina de Sticlă mai scoate un clinchet metalic.)
------------------------------
Scena III: Banquetul timpului lichid
(Culegătorul coboară cu urna de plumb. Din ea iese o lumină roșie-pulsatorie. Toate personajele se adună în jurul aparatului de distilare.)
ALCHIMISTUL: Vom face schimbul sacru. K, tu vei oferi ultima ta amintire despre ploaia de mai. Culegătorule, tu vei oferi forța brațelor tale. Albina, oferă frecvența cristalului. Iar tu, Umbră-Lup... tu vei oferi tăcerea necesară pentru ca mirosul să poată fi auzit.
(Toți își pun mâinile pe aparatul de cuarț. Din el începe să iasă un abur dens, auriu. Miroase a miere de munte, a mosc și a viitor.)
CĂLĂTORUL: (Transfigurat) Văd... văd cum mi se scurge viața prin degete, transformându-se în rășină. Miroase a fericire pură... dar e o fericire atât de grea încât nu o pot purta.
VOCEA TEIULUI: Mâncați lumina... Beți timpul... În Iunie, adevărul se simte sub limbă, ca o cireașă de jar care nu se stinge niciodată.
ALBINA DE STICLĂ: Zzz-gata... Zzz-cercul e închis... Orbita s-a stabilizat. Suntem în inima soarelui și aici... aici miroase a „acasă”.
UMBRA-LUP: (Dizolvându-se în lumina aurie) Chiar și eu... chiar și frica miroase acum a tei. M-am pierdut în propria mea negație. Sunt... o aromă de tăcere.
ALCHIMISTUL: (Ridică o cupă plină cu chihlimbar lichid spre public) Spectatori ai Zodiacului! Ați simțit jarul? Ați băut mierea solstițiului? Nu plecați... căci afară este încă Iunie, iar timpul a murit de bucurie!
(Lumina se stinge lent, lăsând doar sclipirea aurie a aparatului de distilare. Mirosul de tei persistă, devenind aproape palpabil în întunericul sălii.)
Cortina se lasă lent.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii