A urcat pe trepte neliniştea
înfrigurare a minţii,
a rămas în urmă aşteptarea
cu fructe pe ramuri.
Dintr-o năzuinţă cu fruntea pe cer
unde din voinţă armă îşi face
îmblânzitoare de inimi.
În afară totu-i în tot
tipărind verbele în munţii gândului.
Aripi deslipeşte de pe umerii goi
crezând că aşa o să zboare
îngerul său păzitor.
Cu trupul dintru-nceput refăcut
de sufletul primit
prin fereastra de abur
cu ochii de sticlă,
el
n-are nicio vină,
doar cuvinte-mi spune
şi multe le uit
până le scriu.
-->
Comentarii