Miroase-a toamnă, vara, în ultima secundă,
Cuvinte-ngemănate – izvoare mă inundă.
E muzica celestă, făcută să răstoarne
Temeri, nereușite și spaime-ascunse-n carne.
Înmugurește clipa în rimă aromată,
Ce dulce-i vorba noastră, gingașă ca o fată.
O strună ce-nfioară și inimă și casă
Te-alungă din tristețe, în dragoste te lasă.
Au îngânat strămoșii, cu dragoste de țară
A sa cântare caldă, muncind-o pe afară.
La căpătâi au pus-o, să dăinuie în veacuri
În doine și balade dă sufletului leacuri.
Și azi, la ceas de pace, când dușmanii prosperă,
A sa duioasă slovă devine efemeră.
Și-o schingiuiesc nebunii, încearcă s-o sufoce
În înjosiri, injurii, mizerii mai atroce.
Ne-au risipit străinii prin alte zări, în lume
Și biata Românie încearcă s-o sugrume.
Doar tu ne ești speranță, cea care ne adună
Din vatra românească și până-n colț de lună.
Iar inima ta dulce, vibrând prin Eminescu
Va nemuri prin veacuri prin Blaga, Păunescu,
Prin cei ce-o cinstesc astăzi, din ode-i fac cunună
Eternă, strămoșească. Vivat Limba Română!
-->
Comentarii