S-a-ntunecat nemărginirea cerului.
O liniște cumplită mă-nfioară
Și aud în adierea vântului
Doar vorbe risipite-n prag de seară.
Suntem doar două umbre nesfârșite,
Ecouri triste-ale unui felinar ,
Ne contopim în gânduri infinite
Și rătăcim pe același vechi trotuar.
Aveam cândva aceeași rădăcină,
Nespusa dragoste ce-odată ne-a unit,
Dar pentru tine-am fost o figurină
Din șahul vieții, așa cum ai dorit .
Nebun am fost să cred că pot fi rege
Când tu în turn de fildeș m-ai închis,
De am ajuns, fără să pot alege,
Un prăpădit pion gonit din al tău vis.
Azi numai umbra ta mă însoțește
Pe-aleile tăcute-n plină seară
Și-apoi te pierzi când noaptea-ncet pălește
Căci zorii zilei se arată iară.
Căprar Florin
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii
Multumesc din suflet Mimi !