Doi visători
Priviri, ape adânci, mă transform în floare,
Îmi spui, uită, de lacrima care poate, doare.
Sufletul respiră liniştit şi mereu veghează,
Inima e un Luceafăr şi stă mereu trează.
M- ai luat de mână şi am călcat pământul,
Suflet drag, îmi alini cu blândeţe sufletul.
Poate visele îşi deapănă prin noi basmele,
Chipuri în flori, îndrăgostiţi numai de stele.
Pornesc din nou în vis, dar nu sunt călătoare,
Eu privesc cu drag şi nu simt în mine durere.
Trandafirii roşii,iubirea nu vor pleca niciodată,
Învaţă şi tu să ai inima la ger mereu încuiată.
Mi-e dor de vorba pe care mi-ai spus-o mereu,
Mă frământ, mă doare, mi-e dor,parcă nu sunt eu,
Să atingi jumătatea iubirii gingaş,numai cu o floare,
Nu-ţi fie teamă, iubirea este în mine, nu moare.
În acest secol plin de multă trădare şi nepăsare,
Ştiu că un suflet romantic, visător nu moare.
Doar noi, visători, ascultăm o serenadă la chitară,
Un ultim vals, în ritm ameţitor, e iarnă, e seară.
-->
Comentarii