În îmbrăţişarea unui gând,
Din livada casei părinteşti,
Brumărel mă-nvăluie oftând
Cu nostalgice arome îngereşti.
În această seară mai friguroasă,
La adăpostul încercatelor rămurele,
Bătrânul gutui cu frunza lucioasă
Ademeneşte-un cer de păsărele.
Ca o lună bine coaptă, se iveşte,
Într-o noapte nefiresc de albastră,
O gutuie catifelată care mă priveşte
Prin a timpului decupată fereastră.
O văd împodobind pervazul casei de acasă,
(casa părintească înseamnă pentru mine acasă)
Într-un stop-cadru, luminându-mi privirile;
Ecoul ei pătrunde dureros în a sufletului casă
Şi-mi inundă cu scântei toate amintirile.
În risipirea luminii de gutuie,
Pe orbita transcendentalelor hotare,
Văd o preafrumoasă zână care suie
Spre steaua cea mai strălucitoare,
În a cărei nemurire endomagmatică, divină,
Stă dăltuită o statuie cu-o singură aripă,
Al cărei piedestal este la mine, în inimă,
Iar sângele meu o încălzeşte-n fiecare clipă.
Mi-e dor de acel îmbietor miros aromat
De gutuie coaptă-n jarul cuptorului părintesc
Şi de bătrânul gutui cu frunzetul alocromat
În care, azi, doar amintirile mai foşnesc.
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 16 octombrie

Comentarii
Costel, multa multa vreme in urma am fost " bagat in literatura pina peste cap" mai ales ca neuiatata mea profesoara de romana din liceu, Doamana Condeescu, credea ca eu voi fi un poet major. Am fost chiar si la filologie pentru o vreme, timp in care publicam si ma invirteam prin lumea literra de virf. Dupa o intilnire la Casa Scriitorilor de atunci, am plecat in sus pe Calea Victoriri cu o poetesa proemeinenta pe atunci si discutind despre evolutia mea literaraea mi-a spus foarte sec: Ioane daca nu ai devenit celebru pina la nouspe' ani in literatura probabil ca esti deja un ratat.
Scurtind povestea mi-am schimbat viata din acel moment, am intrat la facultatea de vis-a vis de filologie, dar nu m-am oprit sa scriu si sa fiu activ in diferite reviste si in diferite functii laterale.
Am reusit sa imi redobidesc libertatea deoarece poezia nu este e bucurie este un destin de cele mai multe ori nefericit.
Am mai scris mult dar am publicat putin sau apropae nimic, ma gindesc ca int-o zi am sa dispar si tot ce am scris se va pierde, insa prefer sa fiu complect necunoscut decit un saltibanc mediocru.
Poezia nu pate fi decit sublima sa ridicola, nu exista nimc la mijloc, iar cea ce este ea vei fi si tu cel care ai publicat-o.. Deci cind publici fi foarte atent caci cea ce publici va fi masura definitva a calitatii tale umane.
Stimate domn Ioan Mihai TUDORAN, nu pot să nu remarc originalitatea, sensibilitatea şi, mai ales, inteligenţa cu care vă prezentaţi punctul de vedere.
Maii Costele...imi pare tare cu regret ca trebuie sa te intreb..... la scoala minimima pe care oi fi absolvit-o, nu v-a pus nici macar o data sa faceti diferenta intre o poezie si un cartof ????
O sa incerc sa te ajut nitel: cea ce ai scris tu mai sus nu e poezie, e un cartof.
Mi-e dor de acel îmbietor miros aromat
De gutuie coaptă-n jarul cuptorului părintesc Frumos!