dorințe
cântă iubirea, trubadure,
că avem prea scurt răstimp,
singurătatea-i o pădure
fără niciun anotimp.
viața e o frunză-n vânt
și nu știm pe unde-o poartă,
între cer și-ntre pământ,
puțin vie, mai mult moartă.
sunt dorințe și chemări,
vor să-mbrace nou veșmânt,
peste zări și peste mări
întrupate în cuvânt.
între veghe și-ntre vis
înfloresc paseri și stele,
gândurile noastre ni-s
zbor fantastic către ele.
vine-așa un gol în mine,
vine tocmai de departe,
ca un tren vine pe șine
pe șapte linii fierate.
nu mai scriu și mă opresc,
a căzut un ochi în mine,
sunt un orb împărătesc,
un ciclop cu doruri line.
ca homer în agonie,
îl caut pe odiseu,
ochiul meu ar vrea să fie,
peste timpuri primul zeu.
arși pe rug și trași în țeapă,
după mine vin toți morții,
vor și ei pământ și apă,
fiind egali în fața sorții.
toată lumea se adapă
vin vecini și nevecini
din fântâna mea de apă
ar bea strop de rădăcini.
joi, 7 februarie 2013
-->
Comentarii
Citit cu drag aceste versuri minunate.