Temătoare, natura ne încearcă cu o nouă iarnă
Nemaiştiind nici ea unde sunt zăpezile de altădată;
O mână tainică aşează la ferestre flori de zarnă
Răscolindu-ne amintiri albe din dantelă brodată.
În aer, pluteşte izul răşinei bradului de sărbătoare
Pogorât din memoria cerului până la ultimul cătun;
Chiar dacă nu valsează peste tot dalba ninsoare,
Sufletul visează şi gândul zboară la magia de Crăciun.
Crăciunul, acest perpetuum mobile de nostalgic giulgi
Peste inocenţa copilăriei de care timpul ne-a frustrat
Când credeam că printr-um pom de iarnă şi câţiva fulgi
Întregul spectacol al lumii ar putea fi reorchestrat.
Crăciunul e o stare de spirit întreţinută de magi
Când simţi cum peste suflet se coboară seninul,
Auzi cum mâinile pipăie conturul inimilor dragi,
Iar clipa când dăruieşti iubire e una cu sublimul.
Dezvăluind un adevăr profund, de toate mai presus,
Numai Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare;
Dimensiunea lui spirituală derivată din recursul la Iisus
Ne dă curaj pentru prezent şi speranţă pentru vremuri viitoare.
Ca un refugiu de lumină, într-un spirit de reconfortare,
De Crăciun, dă-ne, Doamne, o ninsoare sănătoasă cu iertare!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 18 decembrie)
-->
Comentarii
Vers frumos ce degajă lumina speranței din credință! Am citit cu plăcere.