DORUL... -proză-

[Lucia Secosanu]

Ca un şobolan hămesit, dorul meu roade amintirile... Nu ştie că pe bucata de brânză s-a pus otravă? Ba ştie, dar nu mai contează. Îi e foame... Între nimic şi speranţă, are doar atât: amintiri! Între ieri şi azi, amintiri. Între azi şi mâine? Nimic! Lacrima este oaza care-i alină setea. Şi ce dacă ieri a trecut lăsând încă un bob de otravă pe bucata de brânză? Dorul meu vrea balsamul dulce al morţii. Dar pic cu pic, otrava l-a imunizat. Nu poate muri. Moartea nu-şi are loc în inima dorului. Doar durerea! E stăpână peste un imperiu de dorinţe născute doar pentru a muri neîmplinite. Pic cu pic acidul realităţii arde speranţa, transformând imaginea zilei de mâine într-o rană fără pansament. Bandajul nu mai poate acoperi plaga. Încrederea a devenit un cuvânt fără conţinut. Iubirea o marfă excentrică, pe care-o vezi în vitrinele prăvăliilor de lux, de unde nu poţi cumpăra, fiindcă nu ai arginţii pretinşi... Şobolanul caută înfometat. Nu poate scăpa de foame. Foamea, nevoie demonică care-l ţine în viaţă pentru a aştepta ziua de mâine îşi cere dreptul. Dorul meu este pedepsit la viaţă. Şobolanul roade amintiri... Un gând de-aici aici, unul de dincolo... Faptele îşi schimbă forma. Adevărul de azi, nu mai seamănă cu cel de ieri. Valorile, s-au schimbat! Şobolanul înghite pe nemestecate timpul. Timpul trecut, nu mai are gustul celui prezent! Câtă naivitate... Ce vremuri bune s-au dus, pline de lacrimi deşarte! Prezentul. Doar prezentul e amar! Mereu prezentul ne pune la încercare... Punte fragilă, pe care trebuie s-o trecem. Şi Doamne! Întotdeauna ştim ce trebuia să facem, după! După, când timpul ne dă răgaz să judecăm, când avem vreme să alegem ce-ar fi fost mai bine... Prezentul însă, nu ne dă vreme. El, trece! Şi lasă situaţii nerezolvate! Prezentul, examinator nemilos. Prezentul examen la care nu poţi copia! Şobolanul, a schimbat de mult faţa trecutului. Amintirile sunt acum dantele de mătase! Imagini nepreţuite care fac inima să ardă, pentru că, au trecut pentru totdeauna! Din trecut a rămas doar un evantai chinezesc, pictat cu întâmplăriri minunate, care vântură lacrimi... Dorul le ocroteşte, cu zgârcenie. La păstrează cu avariţie! Aduc lacrimi, dar e tot ce rămâne... Şi totuşi şobolanul şi-ar dori uitarea! A obosit. E prea mult. E prea greu. Incisivii ascuţiţi ai rozătoarei s-au tocit, s-au rupt tot muşcând din cremenea aducerii aminte. De-acum nu mai roade. Înghite pe nemestecate. Ca să inghită mai usor, udă cu lacrimi şi merge! O amintire, altă amintire... Un şoarice ghiftuit care nu mai vrea să se hrănească! Nu mai poate înghiţi! Dar nu are ce face. Înghite. Prezentul vine doar pentru a naşte alte amintiri... Şi alte lacrimi!   

[Camelia C]

Cu mare drag si apreciere, Lucia. Dorul e un sentiment placut, daca nu e dublat de suferinta.

[Lucia Secosanu]

Sărut inima ta Cami! Dor, dor şi iar dor.... Alte amintiri, alte timpuri moarte, alte lacrimi! Mulţumesc draga mea! A ta, Lucia

[Camelia C]

[Lucia Secosanu]

Mulţumesc de vizită dragă Patricia. Iluziile realităţii în care trăim, sunt chiar viaţa noastră... Şi, de unde gânduri pozitive?? Punctele cardinale, sunt ziduri pe care-mi cresc mărăcini... şi deşi teoretic îţi dau dreptate, practic, e mai greu! Dar... astea-s ''păreri personale''! Sărut gândul tău bun! Noapte cu vise frumoase-ţi doresc cu drag, Lucia

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]