Ți-am căutat ochii într-o picătură de apă în care soarele se oglindise
Un strop de ploaie gelos, agitând-o, imaginea îți răpise
Ți-am ascultat misterioasa șoaptă în freamătul de vânt
Nu am găsit decât fiorul dintr-un nedeslușit descânt.
Ireal mi s-a înfățișat răsăritul, părea aievea, o minune
Îmi desenaseră zorile pe cer o imagine, noi doi și-un rest de lume
Miros de trup de fecioară îmbăiată în flori de câmp purta pământul
Îi parfumase peste noapte ploaia cu floare de tei trupul.
Nu te mai caut pe pământ, am disperat, am obosit,
Am să ascult când sunt doar eu cu mine tăcerile de plumb
În nopți, pe cer zăresc aievea Carul Mare
Cum plimbă doruri pribegite, nu le cunosc, nu-s ale tale.
Te rog să taci, când vrei să îmi vorbești
Ți-am scris tăcerile, le voi păstra pe veci
Te-am desenat un nor zâmbind, pe loc te-ai încruntat
Și ai tunat, ai fulgerat, pe pleoape mi-ai plouat.
Răceala ta nu mă îngheață, ci m-aprinde
Știind că nu-ți exist, stupoarea mă cuprinde
Simțind pământul cum se-nvârte de nebun
Mi te descătușez și îți urez “Drum bun”
-->
Comentarii
Dna Ciobotariu Maria, mulțumesc frumos pentru citire și apreciere!
Dl Petru Plătică, mulțumesc frumos pentru citire și apreciere!
Dna Lenuș Lungu,vă mulțumesc mult pentru popas și aprecieri!
Mă înclin cu stimă!
Vă mulțumesc frumos pentru popas și aprecieri dle Adrian Scriminț!
Felicitări!
Un poem scris din inimă! Minunat!
Mi-a plăcut foarte, foarte mult!
Frumoase versuri...Felicitări!
Amintirile par atât de aievea, descrierea lor este atât de dinamică. Parcă ar fi amândoi închiși în rai pentru o clipă, ca să constate că îi îndepărtează dimensiunile. M-a bucurat popasul!