nu mai știu să număr
decât până la doi
și doar pe degete.
distanța până la lună
e lumină comprimată
sub pleoape flămânde.
kilometrul e clipa perenă
ce măsoară cu minus
suprapunerea buzelor
din contopire.
întunericul cade-n genunchi
chircit sub vise frumoase
și încă nenăscute.
ia-mi glezna la rost
și va plânge de neputiința
mersului înspre-napoi.
pune la foc apa vie
să-mi spăl negrul uscat
de sub unghii
cu cățărare nouă.
oare ce sunt stelele?
ferestre de rugă
sau opaiț de dor.
trecutul nu mă mai latră.
23 04 2012
Ștefan Oană
-->
Comentarii
Cu drag Maria!!
... si incet amutesc ingropata
in intrebari kilometrice
marcate de borne din clipe inelare
puse pe deget de timp
semn ca a fost un trecut.