În noaptea cui voi lumina
pământul urcat pe trepte până la soare
dispersat în fotoni absorbiţi
în lăuntricul copt.
E un echilibru-n care germinează sămânţa
pe curba de lut în care odihneşte
apa freatică cu respirul cald
ce îmbrăţişază viul în viu.
Dulce mierea
salcâmului înflorit la datorie
unge ca un mir fruntea visătorului.
Zilele devin câmpul de coacere al pâinii,
moara care macină timpul următor,
zestrea prin care ne îmbogăţim pe drum
fără să ne bucurăm de ea.
Îngemănată-n cuvântul rostit iubirea
rodeşte înţelesul de început
pe care l-am primit ca dar.
-->
Comentarii