Zilele-şi preschimbă lumina în armonice fragile,
Îşi potrivesc culorile în magica timpului oglindă;
Cu o paletă infinită de irizări, îmi ţipă în pupile
Când gândul unei noi toamne, discret, mă colindă.
Ca un dangăt de clopot, a trecut această vară,
De parcă ar fi avut existenţa condamnată;
Nostalgic, o descopăr aievea-n prag de seară
Când amintirea-i îşi alungeşte umbra întomnată.
De la această vară exuberantă, am învăţat să fiu
– Lecţie de viaţă limpede ca bobul de rouă –
Chiar contopindu-mă cu nemărginitul ruginiu,
Ca niciodată, mai pregătit pentru o toamnă nouă.
De la care, inevitabil, voi acumula simptomatic
Nostalgia pentru inocenţa primăverilor trecute
Ca un sentiment cu asupra de măsură dilematic
– Prototip antologic al vieţii mereu renăscute.
Am cumulat în viaţa mea o nesfârşită nostalgie
Ca o punte de legătură între durabil şi efemer;
Chiar dacă nimic pe lume nu e dăruit cu veşnicie,
Numai aşa, timpului, să se-toarcă, pot să-i cer.
Bucureşti, 2O16, 31 august

Comentarii
Mulţumesc!
Sentimentul este reciproc.