E atât ...

E atât ... 


E atât de târziu să ne naştem lumină, 
să-ţi poţi găsi şi paşii pe poteci, 
când dorul ne mai ţine azi în frâie, 
să fiu acol' mereu ...pe unde treci 

Să fim un dor, să fiu cu macii, 
un rug de stânci, răgazul tău de seară, 
dezlănţuitul dor, ce-l ştiu copacii, 
peroanele ce au rămas în gară. 

E atât de greu să fim iarăşi fântână, 
sau să rămâi în taina nimănui, 
mă doare cercul ce l-aş pune lună, 
să sorb din apa ta ...dar să mi- o spui. 

Ne sfârâie copacu-afară în zare, 
când răsturnat mi-e gândul, carul meu 
şi apele cu toate sunt amare, 
ca să te ştiu ... te ştiu, atât ... mereu.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

AureliaAlbAtros a postat o postare pe blog
Acum 8 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 24 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 24 minute
AureliaAlbAtros a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean Corabia deşertului în urcuşul ascezei – epilog
1 oră în urmă
Mai Mult…
-->