E luna lui cuptor

[Maria Calinescu]

E luna lui cuptor, cerul se topeşte
Natura-i fără vlagă, totul ofileşte,
Amurgu-i de rubin, mai caută un nor
Umbra răsfirată pe-ntinderi, azi uitate
Cerşeşte parcă-n gol
Picuri de agate, lacrime de dor.

Ma uit acum spre cer, caut lună nouă
Luna se arată, parcă, ruptă-n două
S-aplecă peste zare, răstoarnă carfa-i plină
Cu jeturi de lumină, ascunse după nor
Apoi cu stele plouă,
Plouă cu mult dor.

Boarea de răcoare cuprinde tot ce-i trist,
Dă din strălucirea pietrei ametist,
Vânt răzleţ porneşte, pământul răscoleşte
Suflă praf pe dale şi peste petale
Însă, brusc se-opreşte
Este, dar, nu este,
Lumina arzătoare se lăsă pe întinderi,
Soarbe abur trist, să n-ajungă la soare.

E luna lui cuptor, totul dogoreşte
Îmi arde amintirea, rău mă chinuieşte,
De, cerul ar mai cerne ploi mărunte, dese
Aş scrie noi poeme, aş scrie o poveste.

Dar totul dogoreşte, e luna lui cuptor
Mai stau încă la umbra trecutului cu dor,
Simt răcoarea morţii, în paşi tăcuţi de dans,
Nu pot, a ţine ritmul, în lentul ei balans.

[Maria Calinescu]

multumesc Aura...un gand bun...

[Aurora Luchian]

Izvoare poetice, asta găsesc în acest poem.

Spectaculoasă luna lui cuptor!

Felicitări!

Aurora, cu drag

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]