Îmi place să-ți ascult povestea-n vers
Ce parcă nu se termină astă-seară
Când timpul clipele-şi destramă-n mers
Alunecând pe strune de vioară.
Căci picurând dulceață într-un vis
Rostești cuvântul în mângâieri de gând
Și zău de-mi pasă că arde-n paradis
Sau că în iad va ninge în curând!
Căci tu-mi pictezi imagini în cuvinte
Iar ele viață prind în ochii mei
Înmărmuresc și te ascult cuminte
Pierdută în poveștile cu zmei!
Și chiar de noaptea genele-mi închide
Vor veni zorii să-mi bată la ferești
Și surâzând ochii îmi voi deschide
Știind că iar e vremea de povesti!
de Gabriela Mimi Boroianu
25.10.2014

Comentarii
Sincere aprecieri.
Frumoase versuri!