Trecuți sunt anii toți pe neștiute
Ca norii triști ai toamnei duși de vânturi
Și-au fost ascunși în terne labirinturi,
Cu ei s-au dus și visele țesute.
Edenul este împânzit de cânturi
Și-acolo nu-s orgolii și dispute,
Privești vrăjit grădinile lui mute
Și nu te mai frământă negre gânduri.
Ranchiuna și invidia ți-i o lasă,
Întreaga viață binele să-l faci,
O pâine dă-i săracului pe masă,
Nicicând avut străin să nu înșfaci.
De-ar fi ca să pășești în altă viață
Al lumii rost Creația te -învață.
Ioan Friciu
-->
Comentarii