EFEMERITATE-sonet-

 

Când văd că viața este tare scurtă

Și dusă e mai mult de jumătate,

Aud în turlă clopotul cum bate,

Mi-e frig de parcă am dormit în iurtă.

 

N-aş vrea s-aud de vremi îndoliate

Iar judecata nu mi-o vreau inertă

Și nici nu vreau să știu o dată certă

Atunci când totu-i efemeritate.

 

Aș vrea să fiu coborâtor din stele

Când viața asta-i plină de păcate,

Să pot spăla prin fapte-atâtea rele

În lumea mea telurică lăsate.

 

Un spirit nud să urce-n alte sfere,

Să-l poarte dor terestru și să spere…

Ioan Friciu

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 17 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
1 oră în urmă
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
1 oră în urmă
zeitatea aurului îngheţat (cybersonet MLXXXIV) prin Cronopedia
1 oră în urmă
Mai Mult…
-->