Elegie la mormântul gol

     Din zori vizitez cimitire... Muieri îmbrobodite vin să deretice și să tămâie cu

          cu gura amară și fruntea-n pământ. Sapă răzoare peste morminte, udă florile,

          aprind candele, apoi mătură aleile de iarnă și de frunze putrezite...

          De pulberea vânturilor ori a celor care s-au petrecut.

     Odată cu ele se duc și cioburile gândurilor mele sfărâmate prin zilele pribegite,

          sub povara minciunilor deșarte ale concretului citadin, indiferent dar imuabil. Bazar bizar

          mustind de gustul cătrănit al șoselelor, de mirosul de ulei rânced al mall-urilor ori

          al bistrourilor țipătoare, forfotind a snobi turmentaț de cinematografe și decolteuri;

          de zbierătele șoferilor maneliști și de umbrele furișate ale celor care caută în gunoaie

          prin aburii dimineților, târîndu-și nevoințele în saci transparenți.

     Colind nemurirea tangibilă, rătăcind invariabil prin propria pustietate,

          mirat de ruinele templelor unde-am îngenuncheat.

     Văd cavoul gol așteptîndu-mă hulpav cu ușile ruginite, din drugi de fier căliți și

          răsuciți în foc pentru veșnicie, rămase deschise de dincolo de veacuri.

          Genunea lui te-mbie, te cheamă, te vrea acolo, sub lespezi de tăcere sfoiegită

          străjuite de crucea oarbă, fără de nume și fără destin, ușurat de lacrimi ori de blesteme.

     Am întâlnit ogoare-nțelenite, case risipite și-orașe abandonate, dar cine ești tu?...

          Începutule fără de sfârșit...Care-ai fost fără a mai fi!..

     Ostenit de metaforele veștejite pe tărâmul iubirilor trădate, înfometat de inconsistența

           inconștientă a secundei și îmbătat de întunericul băut în nopți lunatice,

           din cupe de cleștar azuriu învăpăiat cu nestemate, ai odihnit pe apele liniștite de atâta abis

           înflorit și n-ai mai răzbit până la înâlnirea cu tine...

     În urma ta eternitatea suspină părăsită pe fundul mormântului zadarnic văruit..

     Tot mai trist, mă feresc să-ți caut tâlcul și istovit mă ascund printre răposați, pășind

           mai departe de orice speranță... Tot mai adânc, dincolo de frica de moarte...

     Foarte târziu se scutură florile de salcâm peste cele de cireș...

     Singurătatea de primăvară... La asfințit...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

video al lui Ioan Muntean a fost prezentat
Acum 5 ore
Ioan Muntean a apreciat videoclipul lui Ioan Muntean
Acum 5 ore
Ioan Muntean a postat un videoclip
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Mai Mult…
-->