Deşi la început pare eternă, din nefericire nu este aşa.
Astăzi mă simt o singuratică, exilată între marile dureri !
De ce nu ştim să delimităm exact sentimentele pentru o persoana care la prima vedere ne pare un suflet bun, blând şi frumos... ?!
De obicei, căutăm persoanele pentru a găsi asemănări în ceea ce priveste modul în care se comportă, modul în care gândesc, nivelul educaţiei, principiile morale care le guvernează existenţa. Ne ataşăm de ele... Manifestăm o atitudinea pozitivă în jurul lor, dar observăm mult mai târziu, că iubirea lor e delimitată, măsurată.
Primim semnalele care ne pun pe gânduri, dar le trecem cu vederea.
Ne închipuim că timpul rezolvă totul, sperând că o să ne iubească în felul dorit de noi, dar ne facem iluzii...
Ajungem din nou la momentul zero.
Dezamăgirea devine atunci, una dintre marile dureri pe care un om le poate simţi în viaţă. E imposibil să treci peste ea...
Ştim, că nu merită să plângi pentru nimeni, dar ca să nu te simţi cu inima sfâşiată, nu reprima lacrima... Lacrimile te vor ajuta să te descarci. Î-ţi va linişti inima. Vei putea trece mult mai uşor peste durere . E ceva natural, e recomandat.
Pe măsură ce începi să te obişnuieşti cu suferinţa, descoperi că te-ai făcut mai puternic, cel mai puternic din întreaga lume, singurătatea, mult mai înţelept... viaţa ţi se îndulceşte şi începi o dragoste... o alta ! Dragostea ce avându-şi rădăcinile în natura lui Dumnezeu...
„Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el“ (I In, 4, 16).
-->
Comentarii