Eu nu doar sunt,
chiar am şi fost –
nu doar în joacă,
ci cu rost.
Bunicul nu mai este,
dar eram în el
celula care poartă stampa
în aşa-zisul cromozom –
cuvinte plăsmuite-n om.
Doar trebuia să fie tata,
şi-apoi, şi fiul,
cel ce sunt, şi-am fost –
şi gata:
ajuns-a pân’ la mine roata.
Trecutul naşte-n el prezentul
şi-apoi, prin el,
şi forma de “va fi”;
deja eu am pornit
spre acea zi,
numită viitorul,
anume cel ce cheamă viul
din suflarea Cerului –
izvorul.
Nepoatele mi-s chezăşie,
că eu în spirit,
ba şi-n trup,
nu voi muri,
căci curg
odat’ cu timpul
în conjugarea verbului “a fi”.
FOTO: "Maternitate", St. Balan
-->
Comentarii