Eu nu râvnesc la vreo coroană
Căci am coroana mea de spini
Şi fruntea toată mi-i o rană
Din truda mea prin mărăcini…
Eu nu râvnesc la vreo coroană
Căci moştenesc un biet ogor,
Averea mi-i o simplă pană
Şi-o filă smulsă din cotor.
Eu nu râvnesc la vreo coroană,
Căci dat îmi e să ar cu plugul;
Cât nu-s de rasă ariană,
Îmi strâng sărman în pumn belşugul.
Eu nu râvnesc la vreo coroană
Căci n-am blazonul de nobleţe,
Nici de zidit nu am vreo Ană,
Deci muza n-o să mă răsfeţe.
Eu nu râvnesc la vreo coroană,
Şi neîncoronat va fi să mor,
Cât stihul mi-i doar mie hrană
Rămân doar scribul din popor .
(Plecăciune, poeţilor glorioşi!)
-->
Comentarii
Bine v-am regăsit, Domnule Gheorghe Pârlea
Regăsesc și puterea cuvântului bine rostit, frumos rostuit, căldura exprimării, adevăruri dozate cu pricepere, o modestie cum doar omul bun și inteligent are!
Considerație!
Modest, cum vă ştiu, nici nu gândeam că râvniţi la cununi,
Deşi, grădina casei dumneavoastră, o văd plină de măslini.
Cu tot respectul, pentru ghoceii ce-i purtaţi pe frunte!