eu vin din lumea lui marinetti
eu vin din lumea lui marinetti,
aruncând totul la pământ,
la dracu dragoste, iubire
și toate câte-s în inimă,
această cârpă cu care
s-au șters toți pe mâini,
acum dansăm printre
mese și scaune ca saltimbancii,
ne dezbrăcăm hainele
și ne scălămbăiem în oglingă
ca niște maimuțe din junglele africane,
hai, veniți, intrați în joc,
doi pași înainte
și unul pe loc,
ce frumos ne stau la gât
lanțurile de aur
în acest azur lins pe ochi,
ținem steaua lumii pe umărul drept
și avem armuri de oțel pe piept.
în serile când luceafărul
în galop fuge pe cer,
noi ne destrăbălăm în lumea lui dionis
pe lângă delfinii din adânc,
rupți din refugiul ultimului delir.
degeaba punem cuvintele în cuiburi goale,
n-are cine să le clocească,
ele sângerează din consoane,
mor în damf de parfum
ca merele domnești infectate de viermi.
ascultați melodile acestei toamne,
când frunzele acompaniază tristețea,
ca niște evantaie japoneze pe fața unei gheișe,
ascultați cum plâng pietrele de jad
sub freamătul copacilor,
flaute sub lună, îndurerate
de despărțirile de gâtul de colan al madonelor,
ascultați tristețea frunzelor de plop sub bătaia vântului,
ascultați cum filozofii pun diagnostic aureolat viitorului,
un fel de zefir de bucurii cu râsete pe ghirlănzi spumoase.
inimi flămânde ca niște câini în haite
îngurgitează iubirea pe nerumegate,
răscolind în carnea efemeră, pândind inalterabilul.
visăm mereu incendii apocaliptice
care să prefacă în scrum sărmanele noastre ființe
imperfecte și vulnerabile,
ne revoltăm de destinul biologic al lumii,
dar nu vedem ochiul rece al morții
cu rostogolirea pământului spre neant.
20 octombrie 2011
-->
Comentarii