Exodul cuvintelor
Prin timp, orbit, omul aruncă în lume lanţuri grele.
Un zeu plin de temeri!
Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie miasme,
plăgi negre în adâncuri, în cer şi în ape,
în sânge şi inimi,
în vis, în iubiri, în cuvinte.
Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei praguri de usi au fost însemnate.
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
epilogul secundelor stinse.
O ultimă respiraţie, un vuiet adânc, un geamăt prelung...
Şi totul durere, ocean de durere!
Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele au ţâşnit
din cărţi, din inscripţii, din gânduri, din lume,
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
Lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu...
Şi astfel o lume albastră împietrii, tăcută şi sumbră!
Doar zborul de păsări şi fluturi luceau
semne vagi în priviri,
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini...
-->
Comentarii
Multumesc pentru lectura si gand, Lenus.
https://www.youtube.com/watch?v=nj2ofrX7jAk
Cu drag, Irina
Minunate versuri ...Felicitări!