Apăs pianul pe clape cu felii de suflet,
îmbrac auzul cu sunete absolute
şi-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii
învaţă Tatăl nostru şi se luminează,
cu nerăbdarea fecioarelor să simtă totul.
M-am înălţat ca un arbore în pădurea virgină,
fără să ştiu ce-i securea.
Mi-am risipit dimineţile pe câmp cu jertfe de flori,
până când doreau să fie răsplătite
şi aşteptam sub pelerina nuntirii,
rotind un joc de întrebări.
Trupul tău fraged
se înfăşura în vânt,
fără răspuns.
Comentarii
Lenuş, mulţumesc, zile frumoase de toamnă!
Mircea,mlădirea poate fi, dar e vag şi nesigur.
Mulţumesc dle Muntean, pentru postarea reuşită.
Minunate versuri...Felicitări!
Mlădierea e un răspuns...tentație!