fals cadril
s-a vărsat luna-n izvoare
într-o zi de mai întâi,
plouau stelele-n răcoare
la mine la căpătâi.
unde nimeni nu ne vede,
ne tăvăleam ca nebunii,
cuib de dor pe fânul verde,
sub cupola alb-a lunii.
și în poala dulce-a serii,
făr’ ca nimeni să ne știe
noi gustam dulceața mierii
în acestă feerie.
ochiul tău cel princiar
un izvor de dulci povești,
soare vesel pe altar,
mândro, dragă, unde ești?
unde-s ochii tăi flămânzi,
ce visau doar păsări albe,
unde-s sânii tăi rotunzi,
cei împodobiți cu salbe?
dans în doi, mințit alene,
peste cântec de clavir,
clipe dragi, trecurăți iute
sub al nopții coviltir.
peste timpul smuls din noi
ascultând un cinic tril,
într-o noapte amândoi
am jucat un fals cadril.
vineri, 14 decembrie 2012
-->
Comentarii
Citit cu drag acest poem minunat