N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai –
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit –
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? –
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele, pe deal, pleca spre asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
-->
Comentarii
Bună seara stimată doamnă Aurelia AlbAtros, vă mulțumesc pentru comentariul frumos și consistent lăsat cu referire la versurile mele! Onorat!
Vă mulțumesc stimată doamnă Lenuș Lungu pentru lectura versurilor mele și pentru aprecierea elogioasă lăsată aici Onorat!
Minunate versuri!👏
Vă mulțumesc domnule Ioan Muntean! Melodiile și fotografiile postate de dumneavoastră drept comentariu la poezia mea m-au impresionat plăcut! Când bun și o primăvară veșnică să vă fie viața!