Să simți timpul, să-l atingi cu vârful degetelor, într-o zi banala, pare ireal...
O iluzie a unei minți obsedate de trecerea timpului și de eternitate.
Timpul nu stă să se odihnească în adâncimea nopții, într-un pat solitar
E asemenea mării, nemărginit, agitat, nu îngheață, nu se evaporă, doar zboară...
Lăsând pe chipurile muritoare urme adânci, șuvițe albe și un noian de regrete,
"De-as putea întoarce timpul...", dar el nu se întoarce, nici macar nu stagnează
Aleargă la nesfârșit, precum mersul pe scara rulantă, doar că urci spre nicaieri
Așa arată eternitatea, un hău ce se cască înaintea celor care cred că nemurirea e leacul morții.
Să trăiești la nesfarsit, privind cum tot din jur dispare, e ca atunci cand asisti la o piesa de teatru
Nu ai dreptul să schimbi, să vorbesti, stai cuminte la locul tau și devii spectatorul propriei vieți...
În goana nebună după eternitate ni se atrofiază simțurile, ne pierdem de noi și ajungem goi,
Naivitatea ea cea care ne dă speranța, spunem că omoram timpul, dar adevarul este că...
Timpul ne omoră lent.
Katherina Andreescu
-->
Comentarii
Va multumesc din suflet doamna Rodica.
Felicitări!!!!!!!!!!!!!!!!!! Fără cuvinte, căci ce aş mai putea spune în faţa unui astfel de mesaj?! Cutremurător! O concentrare de idei, toate cu un singur epicentru - timpul.
Multumesc doamna Agafia pentru popas.
Aprecieri sincere.