Fiori şi zmeură - capitol din romanul ANA, FIICA MUNTILOR
Ana se îndrăgostise de Costache un coleg din atelierul de croitorie, atât de mult încât atunci când îl vedea, simţea că îi fuge pământul de sub picioare. El reprezenta pentru ea soarele ce răsărea de peste deal în fiecare dimineaţă, chintesenţa existenţei sale în acest sătuc dintre munţi.
Îmbrăţişările lui Costache, sărutările, alintările şi mângâierile mâinilor sale pricepute, nu numai să împungă cu acul, ci şi să farmece o fată tânără şi lipsită de experienţă, aflată tocmai într-o perioadă confuză a existenţei sale, deveneau esenţa zilelor petrecute împreună.
La atelier nu se mai puteau ascunde, fiind trădaţi de privirile galeşe pe care şi le aruncau unul celuilalt. Nu mai era mult de la momentul când Ana se îndrăgosti „pentru totdeauna”, cum gândea atunci până s-ar fi aflat de idila lor de către colegi.
Într-o joi, Ana abia aştepta să termine orele de lucru, pentru a se întâlni cu iubirea vieţii sale, Costache. De obicei alergau pe coclaurile din marginea satului pentru a fi împreună, să se îmbrăţişeze şi să se sature de sărutările lor pasionale. Când o săruta Costi, o umplea de foc, ardea toată. Simţea că nu mai are aer, că se sufocă de atâta pasiune.
În Ana începeau să se descopere simţuri pe care nici nu bănuise că le poate avea. Începea să simtă ca o femeie, fără să fie. Costache nici nu ştia că Ana este virgină. Se aştepta să-i cedeze cât mai repede poftelor sale de animal în călduri.
Ana devenise o tânără frumoasă, de înălţime mijlocie, puţin peste un metru şaizeci. Avea ochii albaştri ca cerul senin de munte sau ca apa limpede a Florei .
Pletele negre şi uşor ondulate i se revărsau peste spate. Cu acel mijlocel subţire ca de viespe de credeai că se frânge la prima strângere din prea multă dragoste şi cu picioarele sale drepte, cu pulpe armonios îmbinate întregii construcţii corporale, îl făcea pe fiecare bărbat ce o întâlnea să întoarcă capul după ea şi să şi-o dorească. Era fermecătoare şi dorită. Ana era o adevărată redută greu ce cucerit, deoarece ea nu se lăsa înşelată de vorbele dulci rostite cu nonşalanţă de bărbaţii pe care îi fermecase cu fizicul ei. Ca oricare femeie era sensibilă la cuvintele frumoase spuse cu pricepere la urechea sa. Era cerebrală, chiar dacă un pic inhibată de anumite concepte ale sale despre relaţiile cu bărbaţii.
Devenea o femeie mândră şi rece când cel căruia i-a acordat toată atenţia o dezamăgea. Ca să o cucereşti cu adevărat pe Ana, trebuia să fii foarte sincer cu ea, să-i fii loial şi de încredere, altfel erai izolat de cei care se numărau printre persoanele sale dragi. Ana începea să se maturizeze, să devină femeie în puterea cuvântului, dar Ana era îndrăgostită până peste cap de abilul Costache, un croitoraş isteţ şi priceput în manevrarea sentimentelor feminine la cei douăzeci şi cinci de ani ai săi.
La ieşirea de la program, s-au strecurat amândoi ferindu-se de indiscreţia colegilor, pe drumul ce ducea spre pădure, unde Ana cunoştea o poieniţă spre care mergea ea să culeagă fragi şi zmeură adeseori cu alţi copii când erau mici. Era o poieniţă plină cu flori iar pe margine avea multe tufe de zmeură şi de fragi. Dacă nu ar fi aproape de zona locuită puteai să te întâlneşti şi cu moş Martin, un alt iubitor al acestor delicatese.
- Hai, Costi, să mergem la cules de zmeură.
- Unde?
- Ai să vezi tu, ce îţi este frică să nu te întâlneşti cu vreo ursoaică?
- Am una lângă mine, ce-mi mai trebuie alta?
- Obraznicule. Ce, eu sunt ursoaica ta? Nu vezi cât de suplă şi frumoasă sunt? Puteai să-mi spui o ciută, o căprioară, dar ursoaică? M-ai supărat şi când mă gândisem să te recompensez cu un sărut că mă însoţeşti la zmeuriş...
- Ei, lasă nu mai fii aşa bosumflată că nu am spus-o cu rea intenţie. Sper să nu renunţi la recompensă...
- Nu ştiu dacă o mai meriţi. Pot merge şi singură…
- Şi dacă te întâlneşti cu un urs cu două picioare prin pădure? Cum spunea mai adineauri o tânără, frumoasă, apetisantă, cu vino încoace: „Cine nu ar fi tentat să te posede aici în plină pădure?”
- Mda, aici ai şi tu dreptate, câţi demenţi sunt pe lume, parcă tot mai bine este cu tine şi cum ţin un picuţ la tine...
- Doar un picuţ? Credeam că mai mult, că eu sunt înnebunit după tine.
- Da? Atunci de ce îi mai faci ochi dulci lui Lizica?
- Aa... aşa… să nu se prindă ceilalţi că suntem iubiţi.
- Dar Costi noi suntem iubiţi? Prin ce dovedeşti că mă iubeşti?
- Cum prin ce? Te iubesc şi gata. Ce dovezi îţi mai trebuiesc?
- Te-ai însura cu mine dacă ţi-aşi cere acest lucru?
- Ddaa... de ce nu? Răspunse Costache bâlbâindu-se, lucru ce nu i-a scăpat vigilentei Ana.
Doar nu refuzase atâtea oferte de „iubire” pentru a se arunca cu ochii închişi în braţele lui Costi. Simţea că îl iubeşte şi era singurul care ar fi putut să o strângă în braţe şi să o facă să se simtă o fată fericită. Mai avea puţin şi avea să împlinească optsprezece ani, deci să devină majoră şi să-şi aleagă singură cu propriul discernământ deciziile cum îşi va orândui cursul viitor al vieţii. Deocamdată dorea să se simtă bine în braţele lui Costi şi de aceea se grăbea să ajungă cât mai repede în luminişul cu pricina.
- Să te cred? Bine. Am să mă fac că te cred pentru a nu strica atmosfera acestei după amiezi pe care mi-o doresc ca pe o filă de carte interesantă a vieţii mele. Sper să nu strici poezia acestei sfârşit de zi prin gesturi necugetate!
Acest avertisment nu-i veni la îndemână croitorului care se şi vedea în lumea Paradisului. Doar nu l-a invitat fata în mijlocul, pădurii să culeagă fragi, ci să-i culeagă el dulceaţa frăguţei sale.
- Nu ştiu la ce te referi când îmi transmiţi acest avertisment.
- Nimic deosebit, aşa în general când mă refer la încredere şi sinceritatea sentimentelor noastre. Costi, fii sincer cu mine, mă iubeşti cu adevărat?
- Te îndoieşti de asta?
Cum mergeau ţinând-o de gât, Costi o întoarse cu faţa spre el şi o strânse cu afecţiune în braţe. Buzele sale se lipiră pe gura fetei luată prin surprindere, ca o ventuză. Sărutul parcă era un început de vis. Ana se lăsa dezmierdată de mişcarea caldă a buzelor sale. Până la această plimbare prin pădure se mulţumiră cu câte o ţucătură pe unde nu-i vedea nimeni. O cuprinse o căldură ce-i invadă întregul corp. Va putea să meargă mai departe până la poiană sau să se joace cu dragostea aici pe această cărare, la umbra molizilor seculari?
După această demonstraţie de „iubire” a tânărului bărbat, Costi o luă din nou de după umeri şi porniră să urce spre aşa zisul Paradis al Anei, fiica munţilor cum a botezat-o el atunci.
Ana, eliberată din îmbrăţişarea braţelor tinere şi de sub plăcerea sărutului, parcă ieşea din transă.
Acest sentiment, atât de puternic, nu-l mai trăise niciodată până atunci. Poate se datora şi dorinţei sale de a fi cu adevărat iubită, de a fi centrul atenţiei unui bărbat de care să-i placă şi ei.
Îl întâlnise pe Costache croitorul, care o cucerise prin cuvintele sale ameţitoare. Avea rutină, avea experienţă, iar ea era încă un copil naiv, fără apărare, lucru de care croitorul era conştient, motiv pentru care o şi abordase, dar ea nu ştia acest lucru .
Doar era cea mai frumoasă dintre colegele sale şi dacă s-ar fi aflat în cadrul atelierului de idila lor, ceilalţi bărbaţi ar fi fost geloşi şi invidioşi pe el, pentru că a reuşit să o cucerească. Toţi o considerau, după seriozitatea cu care îşi vedea de lucru, inabordabilă, aşa că o lăsară în pace şi o tratau ca pe oricare dintre colege.
- Ana, tu eşti o adevărată fiică a munţilor.
- Da? De ce?
- Pentru că aici te-ai născut, aici ai crescut şi printre aceste dealuri, păduri şi munţi ţi-ai petrecut întreaga copilărie.
- Mulţumesc de această comparaţie poetică. Da, ai dreptate, aici este toată viaţa mea prezentă. Ce-mi va oferi viitorul, numai Dumnezeu va şti. Uite că se zăreşte luminişul. Hai să fugim, să ajungem cât mai repede în el.
Se luară la întrecere care ajunge primul. Luminişul era scăldat de razele soarelui şi pustiu. Doar fluturii şi gâzele alergau împreună cu ei printre flori şi fâneaţa din poiană.
Se auzeau păsările cântând printre copaci şi din depărtare sunetul unei tălăngi. Era poate vreo cireadă prin apropiere la păscut. Cum au ajuns în mijlocul poienii, obosită de alergătură, Ana se aruncă la pământ şi cum stătea pe spate, îşi întinse braţele ca o răstignire. Cerul era cenuşiu. Chiar atunci observă cum un avion la mare înălţime lăsa o dâră de fum în urma lui.
Era fericită pentru aceste clipe de dumnezeiască frumuseţe a naturii. Simţea cum se mişcă prin iarbă cărăbuşii, căutând rezerve pentru iarnă. O furnică înceată urca pe un fir de iarbă să ajungă la spic pentru a-i fura un bob. Trăia cu intensitate momentul. Costi se aşeză şi el leneş lângă ea în aceeaşi poziţie.
- Îţi place Costi unde te-am adus? Este un colţ de Rai nebănuit de frumos. Când ajung şi privesc această poiană, mi-aş dori să mă confund cu natura, să fac parte din ea, să las lumea aceasta lipsită de valori, plină de răutăţi şi intrigi şi să mă refugiez aici, să mă îmbrăţişez cu această frumuseţe, să-i fiu iubită.
- Şi eu vreau să mă îmbrăţişez cu această frumuseţe! Şi se întoarse cu faţa spre Ana pe care o cuprinse în braţe şi începu să o sărute cu pasiune. Ana îl luă cu mâna de după gât şi îi răspunse cu toată priceperea sa mai mult condusă de instinct, decât de experienţă. Se sărutară şi se încălziră nu numai datorită urcuşului şi a fugii pe ultima porţiune de cărare, ci pentru că sângele dăduse în clocot la amândoi.
Costi în timp ce pusese stăpânire definitivă peste gura fetei, cu mâna stângă îi mângâia sânul ce stătea să sară din bluziţa subţire şi din cupa sutienului. La început Ana avea senzaţia că cineva vrea să-i pângărească trupul cu aceste atingeri, dar senzaţiile ce se transmiteau prin podul palmei partenerului de joacă şi al degetelor sale pline de înţepături de ac, îi adormi simţul veghii, se abandonă în mâna vicleanului croitor, care îi desfăcu nasturii bluzei şi îşi strecură degetele sale perverse şi scotocitoare pe sub sutien ajungând la cele două rodii coapte şi tari ale căror turnuleţe începeau să se întărească.
Ana se cabră de plăcere, moment care a fost suficient ca isteţul croitor sa deschidă capsele sutienului dintr-o mişcare. Se vedea că nu o făcea pentru prima dată dacă a reuşit această performanţă aşa de uşor. Până să sesizeze Ana ce se întâmplă, rodiile îi erau acoperite cu sărutări pasionale, iar turnuleţii mestecaţi între dinţi fără să doară, ci să electrizeze de plăcere posesoarea lor.
Se lăsă stăpânită de aceste senzaţii pe care le savura pentru prima dată. Nu avea timp să se mai gândească la urmări. Costi aruncă cămaşa de pe el şi la bustul gol se apropie de pieptul fetei la fel de descoperit ca şi al său. Trupurile li se împreunară, se lipiră unul de celălalt şi li se simţeau broboanele de apă sub ele.
Mâna lui Costi coborî spre pulpele Anei. De atâta frământare în timpul jocului lor, picioarele îi erau descoperite, fusta se ridicase până sus. Începu să le mângâie din ce în ce mai aproape de cuptoraş. Simţurile de veghe ale Anei oricât erau de amorţite din cauza plăcerilor incomensurabile care i se ofereau în această poiană pustie intrară în alertă. Costi încă se juca cu rodiile Anei aproape coapte, nişte sâni frumoşi, rotunzi, tari şi cu nişte vârfuleţe micuţe, acum ridicate obraznic spre înaltul cerului.
Curgeau apele de pe cele două trupuri încătuşate în plăcerea dragostei. Nimeni nu ştia cât de sinceră sau reală este, însă acum era liberă şi descătuşată din inhibiţiile Anei de până acum. Costi începu să o sărute din nou pe sâni apoi coborî spre ombilic cu mici sărutări scurte şi dese în timp ce mâna lui continua să se furişeze cu viclenia unui şarpe veninos printre picioarele fetei din ce în ce mai strânse. Ana îi mângâia părul scoţând sunete onomatopeice de plăcere. Era în extaz. Nu mai trăise aşa ceva niciodată şi nu avusese nici cum să viseze la ele, lipsind aceste momente din viaţa sa.
Era fericită! Era iubită! Oare Costache o iubeşte sau doar doreşte să se culce cu ea? începu ea să se gândească simţind degetele tânărului cât mai aproape de scoicuţa ei. Chiar este acolo şi o mângâie. Ah, Doamne, asta nu..., nu se poate..., nu vreau Costi..., dar parcă această împotrivire slăbea din ce în ce mai mult. Când Costache se ridică din nou la nivelul corpului ei şi începu să-i acopere gura cu sărutări, să-i mângâie cu limba cerul gurii, apoi intrară la rând lobii urechiuşelor, care îi dădeau fiori de tresărea instantaneu la fiecare atingere a limbii pe lob, simţi mâna umezită a croitorului cum pătrunde rapid pe sub chilot, acoperindu-i mătasea cu podul palmei. Poate a fost greşeala tânărului care a umplut paharul. Ana nu era încă pregătită pentru pasul următor. Era prea repede tot ce se întâmpla cu ea şi peste principiile sale. Sări de lângă tânăr ca arsă în picioare şi încercă să-şi pună ţinuta în ordine.
- Ce, ce s-a întâmplat? De ce te-ai ridicat? Ce nu-ţi place?
- Că ai depăşit măsura. Până acum ai fost singurul care m-ai sărutat, singurul care mi-ai atins sânii şi te-ai bucurat de aceste oferte gratuite ale mele.
- Ce vrei să spui cu ofertele? Nu te înţeleg?
- Nu sunt o fata pe care să o foloseşti la joaca de-a dragostea şi să o abandonezi cum ai obţinut ce ai vrut de la ea. Cunosc acest sentiment destul de bine de la altele. Am jurat în faţa icoanei Maicii Domnului că nu voi fi niciodată ca ele. Cine doreşte să guste din fructul oprit, să mă duca mai întâi în faţa preotului şi al altarului şi apoi poate beneficia de toată dăruirea şi dragostea mea.
- Dacă tu zici aşa,... bine,... cum vrei. Credeam că ţi-a plăcut.
- Aş fi o mincinoasă să spun că nu mi-a plăcut. Ba mi-a plăcut mai ales că trăiesc aceste clipe pentru prima dată. Dar atât. Mai departe nu se poate. Dacă nu consideri că mă iubeşti suficient de mult să te însori cu mine, atunci pentru ce să-mi sacrific puritatea corpului? Poate mă consideri depăşită, acum de când totul are un nou sens şi bate vânt de democraţie. Fiecare să şi-o folosească cum crede de cuviinţă, eu rămân la principiile mele moştenite de la bunica materna: „Fii atentă: Numai cel ce-ţi pune cununa pe cap în faţa altarului să se bucure de puritatea ta.”
- Dacă aşa vrei tu, nu am nimic împotrivă. Credeam că mă iubeşti şi nu este o mare problemă faptul să avem o relaţie intimă amândoi.
- Gândeşti greşit. Dacă tot am ajuns până aici, mulţumeşte-te cu plăcerile obţinute pentru efortul de a mă conduce la zmeuriş şi dacă nu vrei să mai stai, poţi pleca, eu tot am venit să culeg zmeură aşa că pot rămâne şi singură în pădure. Nu ar fi prima dată şi cunosc drumul de întoarcere.
- De ce să plec? Rămân cu tine. Ce, mie nu-mi place zmeura?
Cei doi tineri s-au apucat să adune fructele zemoase şi puternic aromate, aruncându-le în gură după ce umpleau căuşul palmei. Cum începea să se amurgească, au hotărât să facă calea de întoarcere. Pe drum din când în când se mai opreau pentru câte o pupătură, până au ajuns la marginea satului, de unde după o tandră îmbrăţişare şi promisiunea lui Costache că va fi cuminte pe viitor şi nu va mai abuza de slăbiciunile ei trecătoare şi-au luat la revedere. Au stabilit că vor mai vorbi la atelier, fiecare plecând pe drumul său, spre casă.
-->
Comentarii
Daca nu te astamperi, voi fi nevoit sa te blochez pe toate site-urile unde intri "poet national".
ADOR POVESTEA TA..UNDE PREDOMINA "PRINCIPIILE"..FELICITARI!
Victorita, in contrast cu celelate trei surori ale sale (una geamana) este cu totul alt tip de femeie. Daca celelate se pot incadra in genericul "femei usoare" poate ca acest comportament al lor a indepartat eroina mea (exista in realitate) de a trai aceeasi viata ca si surorile sale, plina de intalniri amoroase. Daca ve-i citi romanul, ai sa afli ca a ramas pana in final o virgina care isi aprara principiile, in ciuda tuturor frustrarilor.
Multumesc Claudia. Sfaturile tale sunt tardive acum, cu toate ca poate erau utile daca le primeam in momentul scrierii romanului. Cartea este pe piata din sept. 2011. A trecut si prin furcile caudine ale celor de la USR si a redactiei Cartea Romaneasca. Oricum orice sfat este bine venit. Fiecare cititor ar scrie o anumita scena altfel, cum o traieste sau ar dori sa o traiasca el. Asta nu inseamna ca nu este loc de mai bine. Dupa cel de al 4 lea roman va urma al V - lea si poate va fi mai bine scris, inclusiv pe placul tau. Apoi cartea era viata cuiva, care dorea ceva siropos ce nu a trait niciodata.
Frumoasa poveste..!
bravo anei...se vede ca e o munteanca cu capul pe umeri.. e fata de pe vremuri. "CU PRINCIPII".!
azi... nu cred ca ar fi "rezistat" tentatiilor.. PRINCIPIILE NU PREA MAI SUNT...
IN REST...
DRAGOSTEA E FRUMOASA..