Formula magică a iubirii

[Giurgiu Silvia]

Sorb din priviri chipul angelic ce visează heruvimi, legănat de brațele mătăsoase ale lui Morfeu. Peste ochii negri și sprințari, care mi-au iscodit toate ascunzișurile minții, s-au coborât cuminți și învinse, pleoapele bordate de gene lungi și negre, pe care le sărut încetișor, cu adorație. Fluviul întrebărilor pe care le-am întâmpinat mereu cu răbdare și încântare, s-a întrerupt, deocamdată, lăsându-mă cu răspunsul neterminat. Setea lui de cunoaștere, curiozitatea înnăscută, inteligența sclipitoare și maturitatea nefirească, pentru o vârstă atât de fragedă, mă determină să afirm cu convingere și mândrie, că micuțul meu e genial. Toată puritatea copilăriei și candoarea ei înduioșătoare se regăsesc în privirea acelor ochi, pe care îi asemuiesc cu două rândunele, care zboară în jurul meu, într-o continuă explorare.
Îi aud glasul cristalin și vesel, păstrat cu sfințenie în ascunzișurile minții, în nopțile solitare și lungi, din îndepărtate orizonturi și surâd fericită, invadată de căldura sfântă a unei iubiri binecuvântate. Sosirile mele sunt încununate cu bucuria lui pură și nemărginită. O Buburuză sprințară, care țintește direct către valiza bunicii venite de departe, scanându-i conținutul cu laserul ochișorilor pofticioși, dornici de noi și noi aventuri, ce se zămislesc în misteriosul interior. Controlul la ,, godan”(ghiozdan), mai riguros ca al unui vameș, se face amănunțit și exigent, ignorând dojana mamei, care tentează inutil, să mențină regulile stabilite dinainte. Cu complicitatea bunicii, acestea riscă să fie boicotate iremediabil, procurându-ne astfel, perspectiva unor neliniștitoare consecințe. Dar, până una alta, ne bucurăm de viață și ne dedăm la activități felurite, care atentează adesea la integritatea casei, a liniștii publice și chiar, a bunelor maniere.
Urmează inevitabil, monopolizarea bunicii, care este sechestrată în camera nepoțelului, unde au loc efuziuni sentimentale, dintre cele mai dulci și mai pasionale, destăinuiri strict personale, care nu admit intruși sau curioși, zbenguieli gălăgioase soldate cu scărmăneli asidue, suportate cu stoicism de eroica bunică, ,, pedepsită” pentru disparițiile lungi și inexplicabile. Adesea, cuprinși de febra creației, compunem poezii pentru copiii, iar micul meu Solomon se opune cu dârzenie oricărei sugestii, ținând cu dinții la opiniile lui, chiar dacă muzele răzvrătite se încaieră între ele, îngrozite de scandaloasele rime. Aprinși și transpirați, ieșim din sanctuarul creației, pentru a expune familiei capodoperele literare, care ne-au prăjit neuronii. Bineînțeles, eu sunt complet cenzurată, iar toate meritele și le însușește micul Sofocle, care mă plagiază fără scrupule.
Am interdicție să socializez cu oricine altcineva, în afară de el, iar dacă îndrăznesc să deschid gura, pentru a răspunde la vreo întrebare, izolarea e garantată. Numai împreună, bineînțeles! El știe că timpul e prețios și... puțin, din păcate. Din acest motiv, nu vrea să mă împartă cu nimeni! O frază pe care el o repetă oricui, sau chiar și numai sieși, mi-a invadat memoria și îmi răscolește sufletul însingurat:
,, Shiba cu Edi se iubesc mult!”
O introduce chiar și în creațiile noastre literare și o repetă când strânge seara, înainte de culcare, perna pe care a dormit bunica. Iubirea lui imensă și pură mă cheamă stăruitor înapoi și îmi arde sufletul, vinovat de... absență. Voi înlătura toate obstacolele, pe care destinul mi le seamănă în cale, cu bagheta magică a dragostei și cu formula ei invincibilă: ,, Edi cu Shiba se iubesc!”
Sătul de cântecele și poveștile de pe You Tube, văzute și auzite în mai multe limbi, pretinde memoriei mele prăfuite, performanțe nemaiauzite. Vrea, nici mai mult, nici mai puțin, să-i spun poveștile cu care mi-am delectat eu copilăria. Am scormonit pe acolo și am regăsit câteva titluri: ,, Dana, Dan și Roboțel”, ,, Doctorul Au-mă-doare” și ,,Cănuță om sucit”, dar a trebuit să improvizez mult, deoarece, din păcate, doar titlurile mai rămăseseră exacte, în memoria mea. Dar cum ,,minciuna are picioare scurte”, exigentul meu ascultător îmi sare la gât, ori de câte ori dau rateuri. Memoria lui e infailibilă și reține fiecare cuvințel, ceea ce nu se poate spune și despre a mea. Mă penalizează, ori de câte ori adaug, sau uit vreun detaliu.
Alteori începe el câte o istorioară sau vreo poezie, furate tot de pe net și îmi cere să continui eu, cu intenția clară de a mă prinde cu lecția neînvățată. Și mă prinde!... Se enervează urât, când descoperă ignoranța mea inadmisibilă. Dau din colț, în colț, gata să intru într-un atac de panică și încerc să-mi salvez onoarea, trăgând cu ochiul pe google, dar pârdalnicul de internet, nu catadicsește să se conecteze, tocmai când ai mai mare nevoie de el. În zadar îmi fac eu temele, după ce am picat testul, într-un mod atât de rușinos, deoarece, data următoare îmi dă altă ,, lucrare de control”, cu teme despre care nu am auzit în viața mea! Și iar mi-o iau în freză! Pff, ce pacoste și tehnologia asta! Vai de noi, bieți bunici, care nu ne mai putem ridica la înălțimea așteptărilor nepoțeilor noștri, super-precoci și super- informați! Mă folosesc, fără scrupule de sentimentele lui, pentru a-mi salva, cât de cât prestigiul de bunică, supus la atâtea încercări eșuate. Mă iartă, micul meu Voievod, cu inimă de aur și mă consolează cu cele mai dulci dovezi de iubire, pecetluite temeinic, cu formula noastră magică.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]