Nu sunt ceea ce par a fi
M-ascund de umbra mea în fiecare zi,
Iar noaptea mă dezbrac de mine
Încercând să disec răul de bine.
Din fiinţa-mi ponosită aş vrea să evadez
Să fug de calea-mi ce greu mi-o schiţez.
Dar mă trezesc năuc, zbârcit
Şi mă întreb: „Unde-am greşit?”
Nu sunt eu cel care vorbeşte
Fiinţa mea doar gângureşte
Şi-şi caută destinul în ţărână
Visând un drum plin de lumină...
Incertitudini, mucegai se ţin de mine scai,
Dar şoapta mă scoate la liman: „O viaţă ai!”
Sau poate nu? Mai ştiu eu oare?
Trupu-mi tremură fiindcă-i legat de picioare.
Să fiu în mine – finit sau infinit –
Un corp solid şi brut, dar jumulit
Pe cine oare ar mai interesa?
Căci fiecare, azi, îşi vede de viaţa sa.
-->
Comentarii