* * *
Fiara... era balaurul care ştampila cu numărul Fiarei 666: "Şi fiara a fost răpusa şi, cu ea, proorocul mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasa. (Apoc.19 ; 20.) Fiara, iată, nu va merge spre pieire, până ce mai întâi nu va merge pe la toţi împăraţii lumii întregi, făcând semne, căci sunt duhuri necurate, duhuri diavoleşti, ieşite din gura fiarei şi din gura proorocului mincinos, ca să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul. ( Apoc.16 ;14).
Deci iată, ea, fiara, înainte de a merge spre pieire, se vede că va produce un mare haos pe întreg pământul, făcându-i părtaşi pe toţi locuitorii lui faptelor fiarei, neputând ieşi nimeni de sub puterea ei. Cu ispite complexe, foarte tentante, va reuşi să târască cu coada ei aproape toate sufletele de pe pământ, modelându-le atât caracterele cât şi visele de viitor, intrând în toate gândurile lor, schimbându-le destinele, cu alte cuvinte trecând prin "marea strâmtorare".
"Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit? El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului" (Apoc.7 ; 13,14).
Şi prea puţini pot să-şi dezlipească inima de această nebună plăcere a poftelor lumeşti, să-şi curăţească cugetul şi să iasă din furia acestui dezlănţuit ispititor.
"Din nou diavolul L-a dus (pe Iisus) pe un munte foarte înalt şi i-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor zicând: Acestea toate ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie" (Matei. 4 ; 9).
Iată fiara, balaurul cel înveninat se grăbeşte luând decizii chiar şi înaintea Marelui Dumnezeu, îndrăznind să-i ceară supunere, văzându-se pe sine un mare stăpânitor al lumii acesteia. Cum se simte el oare în faţa unui pământean? S-a impus în faţa unui Dumnezeu! Oare cât de mult se implică în trăirile oamenilor, în pasiunile lor, încercând să le impună păcatul chiar şi prin gânduri, doar, doar i se vor închina lui…
Şi, cum pământenii nu-i cunosc jocul, vicleşugurile, cursele cu care sunt atraşi în ispite, iată-i dezbrăcaţi cu voie, fără voie de hainele albe şi curate, cu care trebuia să vină şi ei din această mare strâmtorare.
Un alt Înainte Mergător care să strige pe coline "Pocăiţi-vă... faceţi drepte căile Domnului!", nu s-a mai născut. Cine să-i copieze modelul şi să strige irozilor şi iroadelor că păcătuiesc? Ar însemna să-şi vadă capul pe tipsie ca al Proorocului! Dumnezeu şi azi împarte multora talanţii. Dar cine să-i înmulţească?
Sfântul Ioan nu primise talantul, el îi oferi lui Dumnezeu talantul vieţii lui. O viaţă sălbatică, însingurată, izolată între stâncile muntoase, îmbrăcat în piei, răbdător şi nebăutor de vin. Până şi în faţa morţii e tot singur. Puterile divine nu se dezlănţuiesc să-l ocrotească. Moare sub amprenta tăcerii, victima Irodiadei cea plină de talanţi, de calităţi şi aspecte fizice distinse, plină de graţie, de frumuseţe, de daruri şi bogăţii impresionante, pe care Dumnezeu i le oferise ei ca pe cei 10 talanţi.
"Vă spun, n-a fost prooroc mai mare născut din femeie", spune Sfânta Scriptură. Şi totuşi această viaţă trăită în simplitate, această nefericită moarte îl face pe prooroc cel mai mic dintre pământeni, acuzându-l irodiadele chiar că are demon. Răsuflă uşurate c-au astupat un glas potrivnic tulburătoarelor lor patimi.
E dureros când vezi că aşa mare Prooroc şi-a irosit viaţa în zadar, strigând pe toate colinele, trecând pe la toate împărăţiile, sesizând atâtea nelegiuiri, arătând cu degetul căile strâmbe şi totuşi neputând să îndrepte nimic.
Ioan descoperă lumii un alt Împărat, pe Mesia, care, luând chip de rob, a coborât pentru a ridica păcatele umanităţii, dar şi despre El, irozii şi irodiadele au spus că: Are demon!
Oare nu-i fiara, cumplită fiară? Nu-i al ei tot pământul cu slava lui? Nu sfâşie cu ghearele pe cei ce încalcă legile firii pământeşti? Nu se dezlănţuie urcând din adâncuri, zicând: "E al meu pământul cu toată slava lui!", punându-i din nou condiţii lui Dumnezeu: "Puterea mea e mai mare decât a Ta! Parte şi parte, câţi ai Doamne? Toţi mi se închină mie. Eu le-am creat frumosul, bunăstarea, forţa, atâta forţă, încât dacă ar exploda marile invenţii, bietul pământ s-ar preface în mici firicele de pământ".
Ea, fiara, strică tot ce a creat Dumnezeu bun, schimbând mereu totul, consolidează alt pământ, creat de ea: ‘’Doamne, Tu L-ai creat cu atâtea frumuseţi şi bogăţii. Dar datorită mie propăşesc, mereu sunt într-o continuă schimbare. Eu acum clonez oameni. Te clonez şi pe Tine, Iisuse! Pot să Te copiez, să-ţi clonez modelul şi iată vei fi creaţia mea, Doamne, Te vei supune mie! Cine să mai îndrăznească să nu mi se supună mie? Măi, să fie, dar nu mai încap în pământul acesta, în cămara mea de odihnă şi mă plictisesc. Cu o navă spaţială, voi urca pe Lună, voi face un jilţ pe cea mai luminoasă stea. Asta e longevitatea mea, procesul meu de întinerire. Voi crea acolo viaţă, fără să mă consult cu Tine, Doamne! M-ai adus la disperare, Doamne Iisuse, când am văzut că te jertfeşti pentru ei. Ai Tăi erau, dar nu Te-au primit şi ai fost nevoit să ieşi din lume!
"În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit dar ai Săi nu L-au primit" (Ioan 1; 10,11).
Argumentele sinistre şi otrăvitoare ale fiarei, iată, fac pe locuitorii pământului închinători supuşi semnului ei. Şi chiar dacă aceasta va coborâ în adâncuri, ea tot va conduce printr-un supus al ei. Imediat fiarei ii va creşte un corn. Inchinătorii ei vor reuşi să ducă mai depare haosul produs de fiară. Această înrăutăţire a ei pare a crea un conflict general, în care va antrena toate popoarele lumii, aruncându-le în bezna pe care Blândul Mântuitor i-a descoperit-o Sofiei, purtând-o de mână în acel ocol pământesc. Şi totuşi nemărginita bunătate a lui Iisus mai dă o şansă omenirii: "Ieşiţi din ea, poporul Meu!"
’’Ieşiţi din ea, iesiti din lumea rea, să nu vă faceţi părtaşi pedepselor ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele ei! Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer si Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei’’. (Apoc.18 ; 4,5)
Sofia gândea acum: Va mai putea oare ieşi careva de sub dictatura ei? Această fiară îmbracă multe forme şi imagini. Mai ales în imaginea televizorului. E inutil să ne prefacem că nu luăm parte cu inima şi cu cugetul, şi că nu suntem dominaţi de ispitele acestuia. Iisus ne-a spus: "Nici cu gândul să nu păcătuiţi" (Matei 5; 28).
"Şi a zis Iisus către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare decât să smintească pe unul din aceştia mici" (Luca 17 ; 1,2).
"Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă" (Matei 5; 29).
Va urma
-->
Comentarii