frunză de mim
plouă pe geamuri,
plescăie-agale,
între noi doi,
o pâlpâire,
tăceri regale.
vino să cădem
în brazde,
să vedem
cine răsare-ntâi,
eu mizez
pe steaua mea
tu, frunză de mim,
pe ce stea?
trupul lui cronos
geme sub mine,
ierburi virgine,
vor înverzi,
trupul tău
în museline,
marmură de jad
va fi.
alunecă liniștea
în aleluia,
tremură
lutul din noi,
visele ne cad
în sânge,
amintirile-n noroi.
marţi, 19 noiembrie 2013

Comentarii