Se tânguie mai tare Pământul,
ziua spre noapte se destramă,
banca noastră încet ne cheamă,
strada - și schimbă veșmântul.
Frunzele mi-au acoperit gândul,
adun câteva frunze triste în ramă,
la geamuri o galbenă maramă,
șuieră în noapte supărat vântul.
Ascult cum ticăie încet pendulul,
mi-e gândul în depărtate zări,
acoperit de ale toamnei culori,
grăbit printre frunze trece timpul.
Foșnește sub pașii noștri covorul,
se tânguie mai tare Pământul.
9.10.2020

Comentarii
Cu aceeași admirație și drag!