Fug dimineţile

Poţi trece pe lângă mine neştiută
în ochii mei te pierzi în nesfârşit,
eşti o boare asemeni unui gând tomnatic
pe care nu-l opreşte nimeni
să-şi povestească amintirile.

Tăcerea-mi se destramă ca pânza de in
pentru că păşeşti prin ea
ocolindu-i umbra.

Fug dimineţile în conturul soarelui
te silabisesc formă nedesluşită în răsărit,
frumosul trebuie să apară mai târziu
când vom ajunge la mal.

Nu ştiu cum va fi amiaza-n cuvinte
aproape că nu pot să vorbesc,
surâsul tău se dezbracă de piele
şi mă pipăie.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->